A doua zi de caniculă. În Banat şi Oltenia indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi

Data publicării:
timisoara canicula -Mediafax Foto-Cosmin Dan 1

Cei mai afectaţi de indicele de umiditate crescut sunt astmaticii, cardiacii, hipertensivii, dar şi persoanele obeze. Aceştia, şi nu numai, trebuie să evite, pe cat posibil, expunerea la soare şi caldură, în intervalul orar 11.00-18.00. Cei care au ieşit totuşi ieri din case s-au răcorit cum au putut: la Cluj-Napoca şi în Târgovişte de exemplu, tinerii şi copiii au încins câte o bătaie cu apă în plină stradă.

Temperaturile au atins chiar şi 39 de grade Celsius în unele zone

În Timişoara, la orele amiezii erau 32 de grade. 41 de persoane au avut nevoie de asistenţă la cele patru puncte de prim ajutor deschise în oraş.

„Noi i-am ajutat monitorizându-le tensiunea şi oferidu-le un pahar de apă. Majoritatea sunt vârstnici, tinerii nu prea vin”, spune Alexandru Tirziu, reprezentant Crucea Roşie Timiş.

La Craiova, termometrele au arătat 36 de grade la umbră, însă arşiţa a fost şi mai grea în bătaia soarelui.

Au simţit zăpuşeala din plin şi cei care lucrează în spaţii fără climatizare: „Foarte cald. Peste 40, cred. - Aer condiţionat? De unde... De la uşă”.

Pentru unii, temperaturile ridicate au fost ocazia perfectă pentru o bătaie cu apă. Cu pungi, baloane, sticle şi pistoale cu apă, câţiva copii din Târgovişte s-au udat din cap până în picioare.

Aceeaşi reţetă au aplicat-o şi studenţii din Cluj-Napoca, care s-au bălăcit într-o fântână arteziană din centrul oraşului.

Fără adăpost în faţa arşiţei au fost agricultorii, pentru că munca la câmp nu poate aştepta.

„Ca să ne protejăm de caniculă sau să ia ceva foc am adus o cisternă de apă”, spune reprezentantul unei companii agricole.

La Spitalul Judeţean din Timişoara, unele saloane nu au aer condiţionat, aşa că fiecare s-a răcorit cum a putut: „Mai deschidem geamurile, mai uşile. Ce să facem dacă trebuie să stăm şi pe aici”, a spus un pacient.

Meteorologii spun că şi săptămâna viitoare va fi caniculă, cu peste 36 de grade celsius în unele zone.

Medicii recomandă să consumăm cel puțin doi litri de apă pe zi, să mâncăm fructe și legume proaspete și să purtăm haine lejere și deschise la culoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri