Absolvenții de medicină susțin astăzi examenul de rezidențiat

Data publicării:
25112012 20beta 20rezidentiat-35200

UPDATE:Examinarea s-a încheiat la ora 14:00, candidații spun că subiectele au fost grele spre medii. Punctajul este aflat pe loc, iar ca să fie declarați admiși trebuie să fi realizat un examen care să depășească 60 de puncte.

___________

Anul acesta concurența cea mai mare este la stomatologie, unde sunt 3,7 candidați pe un singur loc. Specializările cele mai căutate, dar care rămas fără mulți medici sunt urgențele, cardiologia și chirurgia.

Numai în ultimii 4 ani 8.000 de medici au plecat din țară, foarte mulți potrivit informațiilor de la Colegiul Medicilor.

Am încredere că vom avea parte de schimbări în decursul următorilor ani și sper ca și țara noastră să aibă parte de medici buni. Mă deranjează faptul că cei de la conducere nu au încredee din țară, suntem foarte prost plătiți să sper să se schimbe acest lucru. Nu aș fi tentată să plec, îmi doresc să reușesc în țară, ca specialist aș pleca, dar rezidențiatul doresc să îl fac în țară”, Alexandra, candidată la rezidențiat.

Examenul a început la ora 10. Candidații au avut la dispoziție patru ore pentru a completa cele 200 de întrebări din testul grilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri