Accident cumplit la o școală din Argeș. Un copil are o bucată de fier beton de un metru într-un picior

Data publicării:
ambulanta bun

Un copil de zece ani de la o şcoală din judeţul Argeş s-a rănit, miercuri, în circumstanţe încă neelucidate şi a fost preluat de pompierii de la descarcerare. Copilul are în picior o bucată de fier beton cu diametrul de şase milimetri şi lungă de un metru şi va fi transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti pentru scoaterea corpului străin, informează News.ro.

Potrivit primelor date transmise de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, un echipaj de descarcerare a intervenit la o şcoală din comuna Merişani pentru a acorda primul ajutor unui copil în vârstă de zece ani care s-a rănit, având în picior o bucată de fier beton, lungă de un metru.

Bucata de fier are diametrul de şase milimetri şi provine de la viţa-de-vie.

Nu se cunosc deocamdată împrejurările producerii accidentului.

Copilul a fost preluat de paramedici şi urcat în autospeciala ISU, cu tot cu bucata de fier, urmând a fi transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. Pe drum, copilul va fi preluat de o maşină a Serviciului de Ambulanţă.

Surse medicale au declarat pentru News.ro că în situaţiile în care există un corp străin în organism, nu se recomandă îndepărtarea acestuia decât într-o sală de operaţie, întrucât există posibilitatea declanşării unei hemoragii.

În momentul în care va ajunge la Spitalul de Pediatrie, medicii vor încerca să extragă corpul străin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri