Accident fluvial în Golful Cerna al Dunării: un pescar a murit

Data publicării:
646x404

Imagine de arhivă 

O gabară a intrat într-o barcă în care se aflau doi pescari, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți.

„Am intervenit la fața locului. Un echipaj SMURD a acordat primul ajutor unuia dintre pescari care era în stare gravă și a fost transportat la spital”, a precizat Ramona Nistor, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, nava care a intrat în ambarcațiunea pescarilor efectua manevre de acostare și aceasta din urmă nu era echipată cu instalații de semnalizare.

Autoritățile fluviale au demarat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs coliziunea dintre nava comercială sub pavilion moldovenesc și o barcă în Golful Cerna al Dunării. 

Surse de la Poliția Transporturi Navale Orșova au declarat luni, pentru Aagerpres, că echipajul gabarei respective nici nu a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat după ce a lovit barca aflată în perimetrul kilometrului fluvial 954.

În ambarcațiunea înmatriculată la Căpitănia Orșova se aflau două persoane aflate la pescuit care nu au observat nava comercială pentru a se îndepărta din zonă.

Cazul va fi anchetat și de procurori pentru identificarea vinovaților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri