Accident grav în Botoșani: un autoturism s-a răsturnat în urma impactului. Trei copii și două femei au ajuns la spital

Data publicării:
Screenshot 2025-06-16 120426
Accident cu două maşini în Botoşani. Cinci persoane, dintre care trei copii mici, au ajuns la spital. Foto. News.ro

Două autoturisme în care se aflau şapte persoane au fost implicate luni dimineaţă într-un accident rutier pe o stradă din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. În urma impactului, una dintre maşini s-a răsturnat, iar trei copii cu vârste cuprinse între doi şi patru ani, împreună cu mamele lor, au ajuns la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, la faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„Aceştia au constatat că unul dintre autoturisme era răsturnat pe o parte şi că nu erau persoane încarcerate. Echipajele medicale au transportat la spital cinci persoane, trei copii de doi, trei respectiv patru ani, însoţiţi de mamele lor”, au transmis reprezentanţii ISU Botoşani.

Pompierii au intervenit şi pentru înlăturarea oricărui pericol de incendiu, prin deconectarea bornelor bateriilor de la cele două vehicule.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensionarii care pot avea bani de recuperat fără să știe. Când poți cere recalcularea pensiei
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998