Sari la conținut

Accident cumplit pe DN2, între Fălticeni și Gura Humorului: cinci morți și patru răniți

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN2 E, în localitatea Cornul Luncii, între Fălticeni și Gura Humorului.

5

Actualizare 19:50. Copilul grav rănit în urma accidentului și-a pierdut viața la spitalul din Fălticeni. El avea 7 ani. Ceilalți patru răniți au fost transferați la Spitalul județean de urgență Suceava.

În accident a fost implicată familia unui preot din județul Suceava. Clericul și-a pierdut viața pe loc, la fel și sora lui și soţul acesteia. Presa locală relatează că preotul se deplasa spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva.

Actualizare 18:20. Raed Arafat, șeful DSU, a declarat la Digi24 că cele patru persoane decedate sunt adulte. Din rândul răniților, un alt adult este în stare critică iar un copil în stare gravă; ceilalți răniți sunt copii și au suferit răni ușoare.

Elicopterul e pregătit și dacă se va decide transferul spre Iași și București, avem elicopterul și avionul SMURD pregătite”, a precizat el.


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în  judeţul Suceava, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, traficul rutier este blocat pe DN2 Fălticeni – Gura Humorului pe raza localităţii Cornul Luncii. Se pare că accidentul a avut loc în urma unei depășiri.

Din informațiile de la această oră, patru persoane au murit și cinci au fost rănite. Dintre persoanele rănite, trei sunt în stare gravă.

Cătălin Bocai, de la Infotrafic, a precizat la Digi24 că a fost activat planul roșu de intervenție.

Accidentul a avut loc în jurul orei 18:00. Se estimează ca în aproximativ o oră traficul să fie reluat. Potrivit Infotrafic, DN 2 E nu are rută alternativă.

 

Etichete: accident suceava , Drumul National 2 , accident dn 2 , accident falticeni gura humorului , accident cornul luncii , 4 morti accident dn 2 , accident judetul suceava , accident intre gura humorului si falticeni , imagini accident dn 2 e , trafic blocat dn2 , trafic blocat falticeni gura humorului

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale