Accident între un tren de călători care se îndrepta spre Constanţa şi o autocisternă: 200 de călători evacuaţi. Camionul a luat foc

Data actualizării: Data publicării:
whatsapp-image-2026-07-23-at-23-19-38
Accident între un tren de călători care se îndrepta spre Constanţa şi o autocisternă: 200 de călători evacuaţi. Vehiculul a luat foc. Foto via News.ro

Un tren de călători care circula pe ruta Suceava-Constanţa, a fost implicat, joi seară, într-un accident la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Filipeşti, judeţul Bacău, după ce a intrat în coliziune cu o autocisternă încărcată cu ciment. În urma impactului, autocisterna a luat foc, linia de contact a fost ruptă, iar două vagoane ale trenului au fost afectate. Aproximativ 200 de pasageri au fost evacuați.

Cabina autocisternei a ars în totalitate

Accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată situată la kilometrul feroviar 323+650, între Săcueni Roman şi Galbeni, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi.

Potrivit CFR SA, trecerea la nivel este dotată cu instalaţie de semnalizare automată, care avertizează participanţii la traficul rutier cu privire la apropierea trenurilor.

„În aceste momente, pompierii băcăuani intervin în urma unui accident feroviar produs în comuna Filipeşti, în care au fost implicate un tren de călători InterRegio, care circula pe direcţia Suceava - Constanţa, şi o autocisternă încărcată cu ciment. În urma impactului, autocisterna a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat la nivelul cabinei”, a transmis ISU Bacău.

200 de călători evacuați

Toţi călătorii din tren s-au autoevacuat în siguranţă până la sosirea echipajelor de intervenţie. Potrivit pompierilor, este vorba despre aproximativ 200 de persoane.

„Din primele informaţii, nu sunt raportate victime. Incendiul a fost lichidat. Cabina autocisternei a ars în totalitate, iar două vagoane ale trenului au fost afectate de căldura degajată”, au precizat reprezentanţii ISU Bacău.

Linia de contact a fost ruptă

În urma impactului, linia de contact a fost ruptă pe firul II.

Potrivit CFR SA, avaria este una de amploare şi necesită intervenţii tehnice complexe. Pentru remedierea instalaţiilor au fost trimise două drezine din Bacău şi Roman.

„Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi este mobilizat pentru evaluarea stării infrastructurii, stabilirea întinderii avariei şi organizarea lucrărilor de remediere. Repunerea sub tensiune şi reluarea circulaţiei pe firul afectat se vor realiza numai după finalizarea intervenţiilor şi efectuarea tuturor verificărilor tehnice de siguranţă. Cauzele şi împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de instituţiile competente”, a transmis CFR SA.

La faţa locului urmează să sosească o locomotivă aparţinând CFR, care va prelua garnitura de tren, iar cele două vagoane afectate vor fi înlăturate. După finalizarea cercetărilor şi a intervenţiei, trenul îşi va putea relua deplasarea spre Constanţa.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță