Accident: O maşină a căzut într-o groapă adâncă de un metru după ce drumul s-a surpat. DN 2E din Suceava a fost închis

Data publicării:
accident-21

O familie a ajuns la spital după ce maşina a căzut într-o groapă adâncă de un metru, pe Drumul Naţional 2E din Suceava, care face legătura între localităţile Solca şi Marginea. Printre victime se află şi un copil de şase ani. Groapa a apărut ca din senin, după ce un podeţ s-a surpat. Imediat după accident, poliţiştii au decis să închidă drumul.

Cei trei pasageri au ajuns la spital cu răni la nivelul coloanei şi toracelui.

Din informaţiile martorilor, în faţa autoturismului ar fi trecut un autobuz, sub greutatea căruia drumul ar fi cedat. Acesta ar fi avut probleme de ceva timp, spun oamenii care muncesc în zonă: existau fisuri în asfalt.

Până la găsirea unei soluţii, poliţiştii au decis să închidă Drumul Naţional 2E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri