Video Accident rutier în Timișoara: O ambulanță care transporta un pacient la spital a fost lovită de un șofer de 16 ani

Data actualizării: Data publicării:
Accident rutier în Timișoara: O ambulanță care transporta un pacient la spital a fost lovită de un șofer de 16 ani
Accident rutier în Timișoara: O ambulanță care transporta un pacient la spital a fost lovită de un șofer de 16 ani. Foto: Digi24

O ambulanță aflată în misiune, care transporta un pacient la spital, a fost lovită în această dimineață de un șofer de 16 ani, în Timișoara. Tânărul, care abia obținuse permisul pentru categoria sa de vârstă, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu autospeciala.

Ambulanța ducea pacientul la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. În momentul în care mai avea doar câțiva metri până în curtea spitalului, șoferul de pe ambulanță a vrut să vireze la stânga, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Însă, în acel moment, tânărul de 16 ani care conducea o mașină conform categoriei lui de vârstă nu a acordat prioritate de trecere a autospecialei și a intrat în coliziune cu aceasta.

Tânărul în vârstă de 16 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Autoritățile ajunse la fața locului au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
Newsweek
Ministrul de finanțe anunță, în premieră, creșterea pensiilor. Despre ce sume e vorba? Când se dau banii?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...