Acţiune de amploare în Bucureşti şi trei judeţe. 112 percheziţii la hoţii de carburanţi

Data publicării:
perchezitii -Mediafax Foto-Razvan Chirita

 

De asemenea, vor fi puse în aplicare 108 mandate de aducere, anunţă Poliţia Română.

Percheziţiile sunt efectuate la locuinţele mai multor persoane, bănuite de comiterea de furturi de produse petroliere din rezervoare de pe raza judeţului Ialomiţa, precum şi la depozite de colectare de ţiţei.

În cadrul activităţilor, desfăşurate în două dosare penale instrumentate de polițiștii ialomițeni, sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Urziceni și Slobozia, se urmărește depistarea bunurilor susceptibile a proveni din săvârșirea acestor infracţiuni și a bunurilor folosite la comiterea faptelor.

Prejudiciul estimat, până în prezent, se ridică la peste 1.800.000 de lei.

La acţiune participă, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., peste 650 de poliţişti din cadrul I.P.J. Ialomiţa, I.P.J. Buzău, I.P.J. Brăila şi D.G.P.M.B., precum și ofițeri specialiști ai D.I.F., D.A.E.S.P. și luptători S.I.A.S.-I.G.P.R.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al D.I.P.I..

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri