Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă

Data publicării:
2211 20serban 20ionescu-34639

Artistul în vârstă de 62 de ani a fost adus, marţi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat. El suferea de o boală foarte gravă, scleroză laterală amiotrofică. Reprezentanţii spitalului au refuzat să dea detalii despre starea actorului.

Şerban Ionescu a mai fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete.

Actorul Şerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

Şerban Ionescu a urmat un tratament la o clinică din Germania, unde i s-a pus diagnosticul de scleroză laterală amiotrofică, o boală incurabilă.

Această boală constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua şi a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute.

Florin Zamfirescu: A fost un om minunat

La aflarea veştii disparţiei lui Şerban Ionescu, actorul Florin Zamfirescu a declarat că regretă decesul colegului său, despre care a spus că a fost "un om minunat şi un coleg extraordinar", precizând totodată că într-un fel se bucură că acesta a scăpat de chinul care i-a marcat ultima parte a vieţii.

"Lasă în urmă roluri, o amintire a celor care l-au iubit, un copil şi ne lasă pe toţi în urmă”, a spus Florin Zamfirescu despre cel pe care îl cunoştea din anii studenţiei.

Actriţa Cezara Dafinescu a mărturisit că, deşi ştia că Şerban Ionescu are probleme mari de sănătate, nu se aştepta la acest deznodământ. „Ce veste proasă. Dumnezeu să-l odihnească. Am jucat destul cu el, dar foarte puţin, totuşi. E o pierdere extraordinară. Era un om minunat, un om talentat, un coleg foarte bun, plin de viaţă. Cine ar fi putut să creadă că ne va părăsi atât de curând”, a spus îndrăgita actriţă.

La rândul ei, actriţa Florina Cercel a spus: „Niciodată nu te împaci cu gândul că dispare un actor atât de imems, un coleg minunat şi un partener de teatru şi film extraordinar. Am aprins o lumânare pentru el. Pregăteam o piesă în două personaje, în care numai el putea să-mi fie partener. A fost unul dintre cei mai mari actori ai noştri. Lasă un gol imens în teatrul românesc”.

A absolvit IATC-ul la clasa lui Amza Pellea

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950, la Corabia. Din cauză că tatăl său, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, el şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde părintele său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pellea şi la terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri precum: "Locţiitorul" de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei” de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a jucat ulterior la Teatrul Mic, Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care din 2001 a putut fi admirat în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti, al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

În ultimii ani a jucat în spectacolele: "Dineu cu proşti", "Eduard al III-lea", "Livada de vişini" şi "Molto, gran' impressione", pe scena TNB.

De altfel, pe 26 mai, la Teatrul Naţional Bucureşti, s-a jucat spectacolul "Dineu cu proşti", care-l avea pe Şerban Ionescu în distribuţie înainte ca acesta să se îmbolnăvească, iar încasările din vânzarea de bilete au fost folosite pentru tratamentul actorului.

Rolul Ion i-a adus consacrarea

Şerban Ionescu a avut şi o intensă activitate cinematografică. În 1980 regizorul Mircea Mureşan i-a încredinţat ceea ce a fost considerat rolul vieţii sale: Ion, în filmul "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii", ecranizarea romanului „Răscoala” de Liviu Rebreanu.

A mai jucat în numeroase producţii, precum: „Horea”, „Pădureanca”, „Furtună în Pacific”, „Mircea”, „Şobolanii roşii”, „Meurtres par procuration Proxy Murders / Meurtres par procuration”, „Al matale, Caragiale”, „Păcală se întoarce?, „Om sarac, om bogat”.

În ultimii ani a jucat în filmele: „Umilinţă” (2011), „Websitestory”, (2010), „Dincolo de America” (2008), dar şi în serialele de televiziune „Anticamera" (2008) şi „Fetele marinarului” (2008).

Şerban Ionescu a fost căsătorit cu actrița Magda Catone, cu care a avut un băiat, Carol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri