Sari la conținut

Adopţie gratuită, eutanasiere facultativă, sterilizare obligatorie. Normele de aplicare a legii privind câinii fără stăpân au fost publicate

Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial. Astfel, deţinătorii (persoane fizice sau juridice, asociaţii şi fundaţii pentru protecţia animalelor) de câini de rasă comună sau metişi sunt obligaţi să sterilizeze patrupedele până la 1 ianuarie 2015 cel târziu. Autorităţile locale continuă să deţină puterea de decizie în privinţa alocării de fonduri pentru sterilizare, iar eutanasierea rămâne facultativă şi la mâna unui „împuternicit al primarului”. În text mai pot fi identificate şi diverse ambiguităţi atacabile, cum ar fi faptul că mutarea câinilor fără stăpân din zona în care se află în altă zonă este „interzisă”.

Principalele prevederi:

- Deţinătorii de câini de rasă comună sau metişi sunt obligaţi să sterilizeze patrupedele până la 1 ianuarie 2015. Deţinătorul poate fi persoană fizică sau juridică, asociaţie sau fundaţie pentru protecţia animalelor.

- Normele metodologice prevăd posibilitatea, dar nu şi obligaţia eutanasierii câinilor fără stăpân în cazul în care animalele nu sunt revendicate în termen de 14 zile lucrătoare de la intrarea în adăpost.

- Deţinătorii de femele nesterilizate au obligaţia de a declara gestaţia, imediat după sesizarea acesteia, la un medic veterinar. La fel, naşterile şi numărul de pui se declară în maximum zece zile de la producerea evenimentului, iar datele sunt trecute în Registrul câinilor cu stâpân.

- Consiliile locale pot subvenţiona total sau parţial sterilizarea câinilor cu stăpân.

- În termen de 60 de zile de la publicarea normelor, serviciile specializate în gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să facă o evaluare a numărului de câini fără stăpân.

Tratamentul animalelor:

- Imobilizarea câinilor fără stăpân prin administrarea de la distanţă de substanţe stupefiante trebuie făcută sub stricta supraveghere a medicului veterinar.

- Este interzisă mutarea câinilor fără stăpân din zona în care se află în altă zonă (formularea este ambiguă şi interpretabilă).

- Se interzice la capturarea câinilor vagabonzi lovirea, rănirea sau mutilarea, manipularea într-un mod care le-ar provoca dureri inutile, ca şi transportarea lor fără cuşti individuale de transport sau în maşini neventilate corespunzător.

- Se interzice capturarea câinilor care nu sunt foarte agresivi, nu sunt suspecţi de a fi turbaţi sau nu sunt în spaţii inaccesibile prin administrarea de la distanţă a medicamentelor psihotrope şi stupefiante.

- În adăposturi, căţeii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 săptămâni trebuie alimentaţi de trei ori pe zi, iar cei cu vârsta cuprinsă între 12 săptămâni şi 12 luni - de două ori pe zi.

Adopţie şi întreţinere prin adopţie la distanţă:

- Adopţia este gratuită.

- O persoană care adoptă mai mult de doi câini din adăposturile publice pentru a-i ţine la bloc are nevoie de permisiunea asociaţiei de proprietari.

- Câinii pot fi adoptaţi la distanţă la opt zile de la intrarea în adăpost. Deţinătorii de câini la distanţă suportă toate cheltuielile pentru menţinerea animalelor în adăpost, iar plata cheltuielilor, exceptând tratamentele medicale, se face cu 30 de zile în avans. Cheltuielile sunt stabilite de consiliile locale.

Eutanasiere:

- Câinii bolnavi incurabil sunt eutanasiaţi în maximum 48 de ore de la stabilirea diagnosticului, dacă nu sunt adoptaţi.

- Este interzisă eutanasierea câinilor fără stăpân care nu suferă de boli incurabile înainte de expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea acestora.

- Decizia de eutanasiere a câinilor care nu au fost revendicaţi, adoptaţi, adoptaţi de la distanţă sau menţinuţi în adăposturi după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea acestora, va fi emisă prin completarea de către împuternicitul primarului a unui formular special prevăzut în anexele normelor.

- Eutanasierea poate fi făcută doar de medici veterinari. Asociaţiile pentru protecţia animalelor pot asista la aceste operaţiuni.

- Câinii fără stăpân care, până la data intrării în vigoare a normelor, au fost identificaţi şi sterilizaţi, şi pentru a căror ocrotire asociaţiile de proprietari îşi asumă în scris răspunderea, nu vor fi ridicaţi de serviciile specializate.

În normele metodologice se specifică şi faptul că deţinătorii de câini au obligaţia, în spaţiile publice, să ridice dejecţiile produse de animale.

Etichete: intretinere , primarie , adoptie , caini vagabonzi , caini , sterilizare , adapost , eutanasiere , caini fara stapan , norme metodologice

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale