Adrian Despot merge la consultările de la Cotroceni

Data publicării:
despot

FOTO: facebook/adriandespot

ACTUALIZARE 13.00. „Am fost invitat la Cotroceni de către Președintele Iohannis. În continuare consider că nu sunt persoana potrivită însă, în spiritul respectului față de democrație și simbolurile acesteia, voi fi acolo”, a scris pe Facebook Adrian Despot.

Am fost invitat la Cotroceni de catre Presedintele Iohannis. In continuare consider ca nu sunt persoana potrivita insa, in spiritul respectului fata de democratie si simbolurile acesteia, voi fi acolo.

Posted by Adrian Despot on 6 Noiembrie 2015

 „Vă mulţumesc pentru susţinerea şi încrederea acordată. Va înţeleg furia şi dorinţa de schimbare. Şi eu, la fel că şi voi, sunt satul de improvizaţii. Participarea mea în calitate de reprezentant la consultări nu ar fi decât o altă improvizaţie. Nu am nici pregătirea şi nici priceperea necesară pentru aşa ceva”, spune Adrian Despot.

„Cu toţii suntem nemulţumiţi de lipsa de profesionalism de care au dat dovadă atât clasa politică cât şi marea majoritate a funcţionarilor publici. Haideţi să nu facem greşeală de a înlocui o serie de incompetenţi cu o altă serie de incompetenţi”, a adăugat acesta.

Dragii mei,Va multumesc pentru sustinerea si increderea acordata. Va inteleg furia si dorinta de schimbare. Si eu, la...

Posted by Adrian Despot on 5 Noiembrie 2015

Solistul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, le-a relatat procurorilor momentul izbucnirii incendiului: „La un moment dat, în timp ce stăteam pe canapea, l-am auzit pe solistul trupei spunând ceva de genul - a luat foc. (...) Nu am remarcat ca cineva să încerce să stingă incendiul. (...) S-a creat o ambuscadă la intrarea în container, deoarece foarte multe persoane erau deja căzute pe jos, iar din spate erau alte persoane care împingeau. La rândul meu, am căzut, iar sub mine, mi-am dat seama că se aflau mai multe persoane. Peste mine au căzut mai mulţi oameni şi am rămas prins în acea ambuscadă. La un moment dat, s-a simțit un val de aer, am remarcat o flacără foarte mare, iar de sus cădeau bucăți de burete ars şi lemn ars”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani