ALBA. Un tânăr din Ungaria a murit după ce a căzut în gol 30 de metri de pe o stâncă

Data publicării:
salvamont 1

Tânarul venise din Ungaria, împreună cu părinții și cu fratele său în concediu la Rimetea, o localitate maghiară din județul Alba. Dornici de drumeţii, ei au plecat la plimbare în zona montană Piatra Secuiului, o zonă abruptă și periculoasă mai ales pentru necunoscători.

Mama tânarului şi fratele acestuia au luat-o pe traseul marcat, însă el cu tatăl său s-au abătut puțin de la drum. Acest lucru i-a fost fatal băiatului care, într-o clipă de neatenție, a alunecat și a căzut în gol aproximativ 30 de metri de pe stâncă.

Mama băiatului a fost cea care a sunat la 112, iar în scurt timp în zonă au ajuns mai multe echipaje de la Salvamont. Intervenția acestora a fost extrem de dificilă din cauza terenului accidentat și a ploii, care a îngreunat deplasarea.

Până când salvamontiștii au reușit să coboare trupul tânarului la poalele muntelui au trecut cinci ore.

„A fost o intervenție extrem de dificilă, deoarece stânca a fost udă, a plouat toerențial, verticalele au fost abordate deosebit de greu. Echipamentul băiatului, din păcate, nu a fost cel care era necesar pentru abordarea acestui teren”, a spus Doru Barna, de la Salvamont Alba.

Masivul muntos Piatra Secuiului reprezintă un punct de atracție pentru sportivii alpiniști și cei parapantiști. Anual, în această zonă se înregistrează accidente, unele soldate cu pierderi de vieți omenești.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri