Alertă în Călăraşi, după ce trei bărbaţi au murit intoxicaţi cu alcool metilic. Alţi zece sunt în stare gravă

Data publicării:
alcool metilic

Zece bărbaţi se luptă să trăiască. Şapte sunt internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti, alţi trei - în Călăraşi. Patru dintre pacienţii internati în Capitală au fost intubaţi, iar medicii spun că vor face dializă toată viaţa, dacă vor scăpa.

În timp ce doctorii încearcă să îi salveze, la Călăraşi se caută vinovaţi. Potrivit autorităţilor locale, două persoane suspectate că ar fi fabricat şi vândut băutura periculoasa au fost deja reţinute de poliţiştii din Călăraşi.

Cantităţi mari de alcool contrafăcut ar fi fost comercializate şi la unul dintre chioşcurile din localitate, iar oamenii legii vor stabili dacă proprietarul a vândut marfa fiind conştient de ceea ce conţinea şi de pericolul la care erau expuşi cei care-l consumau.

„Ştiu că se zice că au murit din cauza alcoolului.

Credeţi că e adevărat?

Cred că da, altceva nu se poate

De unde şi-au luat alcool?

Din comună.

Când s-a închis chioşcul?

De două - trei zile.

Autorităţile din Dragalina au împânzit localitatea cu afişe prin care îi sfătuiesc pe oameni să nu cumpere băuturi decât din locurile autorizate. În prezent, anchetatorii aşteaptă rezultatele necropsiilor, urmând ca legiştii să stabilească dacă cei trei bărbaţi au murit într-adevăr intoxicaţi cu alcool metilic. Potrivit medicilor, alcoolul metilic poate fi letal, dar efectele lui nu se produc imediat. Anchetatorii suspectează că substanţa care a ajuns în Dragalina ar fi fost furată dintr-un tren, în gara Ciulniţa, şi apoi revândută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri