Alertă. Obuz descoperit în nordul Bucureștiului

Data actualizării: Data publicării:
obuz bun

Alertă în Bucureşti. Un obuz a fost găsit în zona de nord a Capitalei. Proiectilul a fost descoperit de câţiva muncitori.

Muncitorii au venit cu un buldoexcavator pentru a face niște lucrări în zonă. Au început să sape, iar la un moment dat un muncitor a văzut un obiect metalic.

Săpăturile au fost oprite, iar oamenii și-au dat seama că este vorba despre un proiectil. Nu l-au mutat, așa cum s-a întâmplat în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, tot în Capitală, ci au sunat la 112.

A fost alertat detașamentul de salvatori speciali de la Ciolpani. Traficul a fost oprit pe Șoseaua Nordului, pentru ca pompierii să poată intra să ridice obuzul și apoi să-l transporte la unitatea de la Ciolpani, unde va fi distrus.

Este vorba despre un proiectil de 120 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial.

În urmă cu aproape o lună, o bombă de aviaţie a fost descoperită lângă un bloc, tot în timpul unor lucrări, în cartierul Militari. Atunci, şeful de şantier a luat proiectilul, activ încă, şi l-a mutat pe trotuar, după care a anunţat autorităţile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri