Alerte în timp real. Informațiile despre furtuni, incendii sau cutremure, transmise în București pe 36 de panouri

Data publicării:
panouri buc

Pe cele 36 de panouri vor fi afişate situaţiile de urgenţă din Bucureşti. Sistemul alertează în timp real populaţia.

Incendii mari, incendiu Centrul Vechi, cartiere de case, acolo unde accesul e mai greu, vom anunța cetățenii astfel încât să ocolească zona”, spune Stelian Duduş, şeful ISU Bucureşti.

Nu este însă singurul caz. Inundaţiile, furtunile puternice sau eventualele seisme pot fi anunţate imediat celor care tranzitează Capitala.

În total 36 de panouri sunt destinate informaţiilor de urgenţă. Piaţa Unirii, Universitate, Obor sau bulevardul Aerogării sunt doar câteva dintre zonele unde mesaje pot fi citite de către trecători.

Totul, cu ajutorul unui semnal gsm care pleacă din dispeceratul Inspectoratului de Urgenţă Bucureşti.

Informațiile de urgență vor fi afișate în timp real de catre ISU București. La un cod galben de furtună, de exemplu, oamenii care vor trece pe lângă aceste panouri vor ști timpul real până când furtuna va lovi, dar și locurile unde s-ar putea adăposti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri