Aleșii au tras ultimul fum de țigară în Casa Poporului

Data publicării:
12 Casa Poporului - Inquamphotos.com - Adel AlHaddad

Senatorul Gabriel Mutu îşi savura liniştit ţigara în foaierul sălii de plen. Ieri, însă pentru că astăzi a constatat că scrumierele au dispărut. Întrebat ce a făcut când a văzut că nu mai sunt scrumiere, senatorul a declarat că „s-a abținut”.

Dar cum e greu să lupţi cu dependenţa, parlamentarul nu a mai rezistat şi a plecat în căutarea locului pentru fumat. Nu s-ar fi gândit că trebuie să bată atâta drum pentru o ţigară.

„Este destul de mers de la zona unde este aula plenului până la zona de fumat. Cât, am făcut vreo patru, cinci minute. Dacă e frig, te îmbraci mai gros, dacă plouă o să vii cu umbrelă, dacă nu cumva se vor gândi cei de la Senat să amenajeze o pergolă unde să putem fi protejaţi şi de ploaie”, a spus senatorul PSD Gabriel Mutu.

Părerile despre noua lege sunt împărţite printre aleşii fumători.

„Cred că vom rări tigările şi asta e bine pentru sănătate", a fost de părere senatorul PNL Eugen Nazare.

„Sigur, este un şoc pentru cei care au acest viciu", a spus senatorul PNL Alexandru Pereș.

Schimbarea regulilor înseamnă mult timp pierdut pentru aleşii din comisii. Reporterul Digi24 a mers la Casa Poporului pentru a vedea cum se acomodează parlamentarii la nou lege.

Ne aflăm la etajul şapte al Senatului, locul în care sunt mai multe comisii ale Camerei Superioare. De exemplu, dacă domnul senator Viorel Richard Badea ar dori să fumeze o ţigară, ar trebui să mergă jos la locul de fumat, special amenajat pentru asta. Dăm drumul la cronometru, haideţi să vedem cât facem până acolo. Am ajuns şi la locul de fumat, oprim cronometrul, avem trei minute şi 33 de secunde. Acelaşi timp va fi parcurs şi la întoarcerea de la ţigară şi dacă mai punem la socoteală şi cât se stă pentru a fuma respectiva ţigară ne rezultă undeva la 15 minute", a spus reporterul Digi24. 

Aceeaşi situaţie şi la Camera Deputaţilor. În lipsa scrumierelor, aleşii au găsit o soluţie: au folosit farfurioarele de la ceştile pentru cafea pentru a nu bate drumul până la locul de fumat.

În jur de două, trei minute fac deputații din sala de plen până în curtea interioară a Parlamentului, unul dintre locurile amenajate pentru fumat, cu tot ce trebuie: scrumiere, stingătoare. În plus, o atmosferă minunata. Iarbă verde, alei și o fântână arteziană. Un singur lucru mai strică plăcerea deputaților în acest moment: frigul, dar în curând nici acesta nu va mai fi o problemă.

Alte două locuri au fost amenajate pe terasele de la etajele trei şi opt din Casa Poporului.

Printre aleși, sunt şi parlamentari care aşteptau legea pentru a se lăsa de fumat

„De astăzi nu mai fumez. Vreau să văd ce se întâmplă. Stau cu ea toată ziua, de azi dimineață stau. Nu știu cât voi rezista”, a declarat deputatul PNL Vasile Varga."

Iniţiatoarea legii nu are mulţi susţinători printre colegi.

„Da, e adevarat îmi reproşează şi am devenit așa un fel de jandarm pe aici cu toate că le spun că nu sunt eu cea care aplică legea”, a spus deputatul PSD Aurelia Cristea.

Premierul Dacian Cioloş în schimb susţine legea.

Vă invit să nu mai fumați nicăieri interior în incinta Palatului Victoria, o să vă rog domnule secretar general să găsiți undeva afară un loc care să fie amenajat și unde doritorii să poată să fumeze", a declarat premierul.

De la miezul nopţii nu se va mai putea fuma în niciun spaţiu public închis.

Citiți și: 
Unde puteți suna ca să reclamați că se fumează într-un restaurant, bar sau alt loc public
Tutunul în cifre. Câți bani ar putea pierde bugetul și ce se poate câștiga din legea antifumat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comentariul ironic făcut de Vladimir Putin după decizia de renumărare a voturilor în România
Digi FM
Helmut Duckadam, intervenție la Digi Sport, cu câteva zile înainte să moară. Fusese operat acum câteva luni...
Pro FM
CRBL continuă seria intervențiilor estetice. Artistul are în plan să se transforme total: „Am făcut prima...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Chestor al MAI, dialog șocant cu doi solicitanți de vize de flotant: „Sunt polițist, la dracu, vă rup...
Newsweek
Cum arată DOCUMENTUL ce trebuie dus la Casa de Pensii ca să iei mai mulți bani la Mica Recalculare?
Digi FM
Dorința neîmplinită a lui Helmut Duckadam. S-a stins din viață cu un mare regret în suflet
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Planta pe care nu trebuie să o mănânce niciodată câinele tău. Toți o avem în gospodării și e foarte toxică...
Film Now
Dolph Lundgren, fotografiat alături de soție, în timpul unei discuții tensionate. Actorul a dezvăluit recent...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...