Alunecări de teren. Casele dintr-o localitate prahoveană sunt în pericol

Data publicării:
13022013 20case-49328

Mihai Simion locuieşte cu familia sa într-o casă pe un deal unde aproape zilnic au loc alunecări de teren. Omul abia mai poate dormi noaptea, speriat de faptul că în orice clipă, locuinţa în care stă, se poate dărâma.

„Am încercat să susțin cu ce am putut, cu table, cu lemne, cu cauciucuri. Deja a început să îmi crape colțul casei și a început să o ia totul la vale. Anul acesta au fost probleme și cu conducta de apă care a fost băgata pe aici, s-a rupt, am rămas și fără apă”, povestește el.

Nicolae Postolache a investit iarna aceasta toată agoniseala pentru a construi un gard din beton care să împiedice alunecările de teren să-i afecteze casa. În zadar, însă. Între locuinţa sa şi locul de unde începe alunecarea de teren e mai puţin de un metru acum.

Problema alunecărilor de teren din Telega reapare la fiecare sfârşit de iarnă, atunci când încep să se topească zăpezile. În lipsa unor fonduri pentru reparaţii, autorităţile se văd neputincioase.

Comuna Telega nu este singura localitate ameninţată de alunecările de teren. Pământul a început să o ia la vale şi în Buştenari, Vălenii de Munte şi Proviţa de Sus. Situaţia se poate însă agrava, deoarece meteorologii anunţă că luna martie va fi una ploioasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri