Amendă consistentă pentru scandările anti - PSD din Bihor

Data publicării:
bihor
Amendă consistentă pentru protestatarii din Bihor care, în urmă cu trei săptămâni, au scandat lozinci anti-PSD la ceremonia de dezvelire a bustului lui Mihai Viteazul, din Sînmartin.

Amendă consistentă pentru protestatarii din Bihor care, în urmă cu trei săptămâni, au scandat lozinci anti-PSD la ceremonia de dezvelire a bustului lui Mihai Viteazul, din Sînmartin.

Jandarmeria Bihor i-a sancţionat cu 10.000 de lei pe membrii şi simpatizanţii asociaţiei Oradea Civică pentru manifestările împotriva social-democraţilor, din 21 noiembrie de pe Aeroportul din Oradea şi de a doua zi, din comuna Sânmartin.

Preşedintele asociaţiei susţine, într-o postare pe Facebook, că au fost amendaţi şi oameni care nu au nicio legătură cu "Oradea Civică" şi anunţă că membrii organizaţiei vor contesta în instanţă amenda primită.

„10.000 de lei. Asta e suma totală cu care ne-a amendat jandarmeria română pentru că le-am stricat feng-shui-ul pesediștilor de vază din București veniți la Oradea acum două săptămâni. Asta fiind partea serioasă a chestiunii în cauză.
Partea haioasă este aceea că au fost amendați oameni care nu au nimic de-a face cu organizația noastră, simpli cetățeni care s-au oprit și ei prin zonă ca să vadă despre ce e vorba”, a scris pe pagina sa de Facebook Sebastian Duma.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Raportul medico-legal a stabilit cauza morții lui Mario. Ce a provocat moartea adolescentului de 15 ani din...
Digi FM
Oana Roman, mesaj tranșant pentru mamele care se plâng că le este greu să crească un singur copil: „Sunt alte...
Pro FM
Monica Anghel, declarație de iubire pentru soțul ei, Mihai Caraivan: „Asta înseamnă dragoste!” Poza inedită...
Film Now
Ce spune Kate Hudson despre un film cu mama ei, celebra Goldie Hawn: „Poate ar trebui să dispar puțin și să...
Adevarul
Work and travel SUA 2026. Cât de tentant a rămas visul american pentru români: „Sunt experiențe o dată în...
Newsweek
Cât e pensia contributivă, de invaliditate, de urmaș la 1 ianuarie? Pensiile speciale cu 24.000 lei mai mari
Digi FM
Dan Negru cere schimbarea legilor pentru minori, după cazul șocant al adolescentului ucis: „În multe alte...
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Un pui de căprioară salvat de pe stradă a fost „adoptat” de un câine. Povestea lor e demnă de un basm
Film Now
Ea 46 de ani, el 71. Cine este femeia care l-ar fi cucerit pe Kevin Costner după divorțul de Christine...
UTV
Vacanță exotică pentru Theo Rose în Maldive alături de cei dragi. Cum arată vila de lux în care s-au cazat