Ameninţare la 112 privind instalarea de recipiente cu gaz sarin pe Aeroportul Otopeni şi în Gara de Nord

Data actualizării: Data publicării:
aeroport henri coanda otopeni_shutterstock_453753352
FOTO: Shutterstock

Verificări suplimentare au fost dispuse marţi la terminalul de pasageri al Aeroportului "Henri Coandă" după ce un apel la 112 anunţa amplasarea unor recipiente cu gaz sarin, o ameninţare similară vizând şi Gara de Nord, anunţă CNAB.

aeroport henri coanda otopeni_shutterstock_453753352
FOTO: Shutterstock

"În această seară, la oră 17.40, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost primită o ameninţare din partea unui individ care pretindea că a instalat recipiente cu gaz de luptă (sarin) la aeroportul Henri Coandă şi la Gara de Nord.  Conform procedurilor în vigoare, la aeroport s-a constituit comitetul de criză, care a analizat situaţia şi a decis măsuri în consecinţă, privind efectuarea unor verificări suplimentare în terminalul de pasageri", anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Conform CNAB, programul curselor aeriene, ca de altfel întreaga activitate pe aeroport, nu au fost afectate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri