Amenzile de circulație cresc de la 1 mai cu 20%

Data publicării:
150322 150322 amenzi

 

Odată cu majorarea salariul minim pe economie începând cu 1 mai 2016 se vor majora și amenzile de circulație. Valoarea punctului amendă este calculată în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Creșterea este de aproape 20 la sută.

Majorarea amenzilor va afecta diferențiat șoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviți, cei cu venituri ridicate nu vor simți la buzunar sumele plătite în plus.

Sunt foarte mari, dar sperăm să supravieţuim. Recent mi-au luat 3 puncte pentru depăşire de viteză”, spune un conducător auto.

Pentru o depășire modestă a vitezei legale, un şofer plăteşte acum echivalentul a trei puncte, adică 315 de lei. Din mai anul viitor, pentru aceeaşi abatere, sancţiunea va fi de 375 de lei.Tot din mai, pentru nepurtarea centurii de siguranță un şofer va da 375 de lei, faţă de 315 lei în prezent. Cei care urcă la volan băuţi vor ajunge să plătească echivalentul a două salarii minime pe economie: 2.500 de lei, dintr-un foc.

De la începutul lui 2013 şi până în mai 2016, valoarea unui punct-amendă aproape s-a dublat, de la 75 de lei la 125 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...