Analfabetismul emoţional, nou concept în psihologie

Data publicării:
GettyImages-152081812 3

 Potrivit psihologilor, felul în care ne vom gestiona emoţiile se învaţă în primii ani de viaţă. FOTO: Gulliver / Getty Images

Acum cinci ani, Oana Popa conducea o afacere de succes în domeniul IT. Într-o zi grea de muncă, a fost nevoită să concedieze mai mulţi colegi cu care lucra.

“Şi mă întorceam spre casă, conduceam şi îmi aduc aminte cât de mare a fost şocul, a fost un moment de conştientizare pentru mine, mi-am dat seama că nu simţisem nimic toată ziua pentru oamenii pe care îi concediasem. Văzusem în jurul meu oameni trişti, panicaţi la gândul că îşi pierd locul de muncă, însă în mine nu era nicio emoţie”, îşi aminteşte Oana Popa, trainer.

Fără să ştie, Oana suferea în acel moment de ceea ce psihologii numesc analfabetism emoţional.

„Pur şi simplu e ceva de genul că nu înţelegi ce este în tine şi atunci dai explicaţii în exterior, găseşti motive pentru reacţiile tale în exterior, pentru că nu înţelegi ce se întâmplă în interiorul tău. Aşa aş spune eu, analfabetism emoţional, necunoaştere de sine. Nu ştii ce se întâmplă în tine, care este efectul gândurilor şi emoţiilor tale asupra ta şi atunci cauţi explicaţii în exterior. Explicaţiile din exterior nu sunt cele bune!”, spune Oana.

Gestionarea emoţiilor, o problemă pentru români

În momentul în care discutăm despre analfabetism emoţional, discutăm despre felul inadecvat în care eu nu am fost învăţat, apoi nu am ştiut să mă autoeduc, nu mi s-a spus, nu mi s-a arătat cum aş putea să reacţionez altfel decât aşa cum fac în fiecare zi”, explică Anamaria Iulian, psiholog.

În această categorie s-ar încadra persoanele care au o mică problemă în a-şi identifica propriile emoţii, în a şi le exprima, în a le identifica la ceilalţi şi bineînţeles că, de multe ori, în contexte emoţionale, ar găsi expunerea emoţiilor sau discursul emoţional ca fiind unul plictisitor, inutil”, Jeni Chiriac, psiholog

Inteligenţa emoţională, dobândită în primii ani de viaţă

Potrivit psihologilor, felul în care ne vom gestiona emoţiile se învaţă în primii ani de viaţă.

Am fost un copil extraordinar de iubit de părinţi, au făcut absolut tot ce au crezut mai bine pentru mine. Însă nici ei, la rândul lor, nu fuseseră învăţaţi despre emoţii nimic. Mama mea pot să spun că mi-a spus că mă iubeşte abia când aveam 40 de ani. Şi asta pentru că am început să îi spun eu”, mărturiseşte oana Popa.

Dacă ne simţim în siguranţă, dacă am fost iubiţi, hrăniţi, spălaţi, atinşi, ni s-a vorbit, ni s-a dat importanţa cuvenită şi noi am perceput lucrul acesta ca atare, atunci vom dezvolta relaţii frumoase, în care investim în oameni, avem încredere în ei, ne e uşor să ne deschidem, să comunicăm cu ei. Dacă nu, în cazul unui ataşament nesecurizant, avem două maniere de a răspunde: prin evitare sau prin emoţii negative”, spune psihologul Anamaria Iulian.

„Am întâlnit persoane care au o mare problemă în a scăpa de „nu ştiu”, „nu pot”, „eu sunt nimic”, acel clasic „nu am nevoie” sau „nu ştiu, nu mă doare”. Toate aceste lucruri la un moment dat ne servesc ca nişte scuturi sau modalităţi prin care noi negăm anumite probleme”, este de părere şi Jeni Chiriac.

Uneori, persoanele care nu îşi pot exprima emoţiile şi nu reuşesc să le înţeleagă pe ale celorlalţi sunt excluse din mediile sociale, au probleme în a-şi găsi prieteni şi nu se simt bine în pielea lor. Acest lucru însă poate fi schimbat, spun psihologii.

„Nu este vorba de a te schimba din rădăcini, ci de a-ţi permite să te dezvolţi, prin urmare nu faci decât să laşi să înflorească ceea ce este în tine, dar care nu a fost cultivat sau pe care tu nu l-ai conştientizat ca şi potenţial”, mai spune Jeni Chiriac.

Eu cred că toată viaţa învăţăm, că se poate învăţa şi te poţi schimba la orice vârstă. Şi încă ceva: atâta vreme cât mă străduiesc să învăţ, să accept, există şansa să ne fie din ce în ce mai bine, dacă încercăm să dam ce e mai bun din noi”, crede Anamaria Iulian.

Inteligenţa emoţională, cheia spre o viaţă echilibrată

Au trecut cinci ani de când Oana şi-a schimbat complet viaţa şi acum susţine cursuri pentru părinţi. Îi învaţă cum să le dezvolte copiilor inteligenţa emoţională. Dorina a venit prima data la cursurile Oanei acum trei ani, pentru că nu se mai înţelegea cu fetiţa ei de 10 ani.

„Eu nu îi înţelegeam trăirea de moment şi ţipam la ea, nu vroiam să fac ce făcea ea, pentru că mi se părea că e doar un copil şi nu are cum să îmi dicteze ea mie. Şi de acolo au pornit toate”, spune Doriana Hălău. Între timp, relaţia lor s-a schimbat complet.

Atunci cand o întrebam „ce ai făcut azi?” îmi spunea „bine”, iar acum îmi spune „vrei să ştii totul? Chiar totul?”. Şi începe şi nu se mai opreşte. Şi îmi spune că simte furie şi mi-o descrie şi îmi spune unde o simte în corp şi mi se pare senzaţional”, explică Dorina.

Exersăm conştienţa emoţională în primul rând, sunt câţiva paşi pe care am descoperit că e bine să-i urmeze un părinte pentru a-şi construi o relaţie cu adevărat profundă şi autentică cu copiii lui”, spune Oana Popa.

„A fost un pas pe care l-am făcut pentru copilul meu, dar am ajuns să mă descopăr şi să văd că nu ea avea nevoie, ci eu”, mărturiseşte Doriana Hălău.

Copiii învaţă întotdeauna prin imitaţie de la părinţii lor. În primul rând de la părinţi. Apoi şi de la dascăli, prieteni, oamenii cu care interacţionează, dar în primul şi primul rând de la părinţi. Părinţii mei au fost extraordinari, m-au ajutat şi m-au susţinut din punct de vedere intelectual. Extraordinar de frumos a fost, însă nu am vorbit niciodată despre emotii. Niciodată”, îşi mai aminteşte Oana Popa. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Cum ar arăta Delia dacă ar fi bărbat. Artista s-a jucat cu inteligența artificială și a creat isterie în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...