Apelul Patriarhiei Române după furtuna devastatoare

Data actualizării: Data publicării:
patriarh daniel

Patriarhia Română a făcut luni un apel la solidaritate cu oamenii afectați de furtuna de duminică din județele Timiș, Arad și Bistrița-Năsăud, îndemnând clerul și credincioșii la ajutorarea sinistraților, inclusiv prin sprijin material concret, potrivit Agerpres.

În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 67 și grave pagube materiale în județele Timiș, Arad și Bistrița Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul și credincioșii din toate parohiile și mănăstirile la rugăciune și solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie”, se arată într-un comunict al Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, rugăciunea unită cu fapta bună reprezintă un act de responsabilitate creștină și solidaritate socială.

Rugăciunea unită cu fapta bună reprezintă, mai ales în asemenea situații, un act de responsabilitate creștină și solidaritate socială care întărește credința și speranța că necazurile vor fi depășite întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinirea celor aflați în dificultate. Ne rugăm pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul, pentru alinarea durerii familiilor acestora și pentru grabnica însănătoșire a celor răniți”, se mai arată în mesajul Patriarhiei Române.

IGSU a informat, luni, că în urma fenomenelor meteo severe de duminică seară înregistrate în vestul țării, opt persoane au decedat (Arad — 1, Bistrița Năsăud — 2, Timiș — 5), iar 137 de persoane au fost rănite (Alba — 6, Arad — 15, Bihor — 35, Bistrița-Năsăud — 15, Cluj-Napoca — 5, Hunedoara — 1, Maramureș — 10, Sălaj — 1, Timiș — 49).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri