Aproape de tragedie. O mamă și copilul ei au căzut într-un șanț de pe trotuar

Data publicării:
groapa

Femeia mergea pe trotuar şi îl ţinea în braţe pe fiul ei în vârstă de doi ani când a ajuns în dreptul gropii săpate de muncitori. A păşit cu grijă, însă una dintre scândurile cu care era acoperit şanţul s-a mişcat şi femeia a alunecat în gol. Din fericire a reuşit să îşi proteje copilul, dar rănile ei sunt serioase. A avut nevoie de trei zile de îngrijiri medicale.

Cu un picior am fost pe trotuar, iar cu celalalt picior am păşit pe o scândură care s-a întors şi am căzut cu piciorul drept în groapă”, povește Oana Jankay.

Radu Bogdan, reprezentant al firmei care execută lucrările, spune: „Ne pare foarte rău. Canalele şi gropile pe care le-am făcut le-am protejat. Din păcate de data asta a intervenit un factor exterior, zic eu”.

Cu certificatul medico-legal în mână, tânăra a mers la un avocat şi i-a cerut să dea în judecată compania de apă. Nu vrea nepărat despăgubiri, ci să îi trezească la realitate pe cei care pot schilodi oameni cu neglijenţa lor. La rândul lor, reprezentanţii companiei de apă spun că dacă se ajunge în instanţă, vor da în judecată firma care se ocupă de lucrări.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Ethan Hawke, dezvăluiri despre rivalitatea cu Billy Crudup: „Mi-aș dori să pot să mă întorc în timp și să...
Adevarul
Legea care a nenorocit țăranul român. L-a făcut dependent de marii moșieri, l-a expus abuzurilor și a dus la...
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online