Arădeanca SA, cea mai veche fabrică de păpuşi din România, intră în faliment

Data publicării:
3-57462

În urmă cu un an,cea mai veche fabrică de păpuşi din Româniasolicita în instanţă demararea procedurii de insolvenţă, însă producţia nu a fost suspendată. Termenul pentru continuarea procedurii în dosarul în dosarul 3316/108/2012 a fost stabilit pentru 16 mai 2013, informează Tribunalul Arad.

Administratorul special al fabricii, Octavian Fînaţă, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie, a declarat pentru Mediafax că brandul „Arădeanca” nu se va pierde, iar producţia va continua. După faliment, brandul va fi preluat de altă societate, a spus acesta.

„Chiar şi în acest moment, cei 28 de angajaţi sunt la muncă, iar producţia de jucării nu a fost oprită. La încheierea procedurii de faliment, activitatea va continua într-o altă formă organizatorică şi juridică. Se va înfiinţa o nouă societate comercială care va prelua şi brandul”, a declarat responsabilul. El a precizat că fabrica a încheiat contracte cu parteneri români pentru întregul an şi produce în continuare păpuşi şi obiecte de decor pentru grădină.

Primul atelier ce urma să devină „Arădeanca” s-a deschis în 1948, societatea fiind fondată sub acest nume 11 ani mai târziu. În istoria celei mai vechi fabrici de păpuşi din România, anul 1989 a marcat cel mai mare număr de angajaţi, 1200, care produceau păpuşi deopotrivă pentru piaţa internă şi pentru export.

Anul trecut, pe 17 mai, societatea Arădeanca SA cerea deschiderea procedurii de insolvenţă în condiţiile în care nu mai putea achita datoriile exigibile faţă de furnizori, bănci şi stat, care însumau în acel moment 1,45 de milioane de lei. Cele mai vechi datorii datau din 2011.

SC Arădeanca SA este deţinută de SIF Banat-Crişana (39,6%), trei acţionari PAS (40%) şi aproximativ 1200 de persoane fizice care au primit acţiunile în urma procesului de privatizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri