Atenţie la cumpărăturile online! Preţul afişat nu este întotdeauna preţul final

Data publicării:
cumparaturi online computer GettyImages-5.2.2016 1

De exemplu, comandăm patru produse şi preţul total ar fi de 479 lei. Spune clar că taxa de expediere este zero şi că preţul conţine TVA. Automat nu te aştepţi că se poate adăuga la preţul ăsta. Doar că realitatea este uşor alta şi asta se vede pe extrasul bancar al Irinei, directoarea Centrului European al Consumatorului România. Ea era convinsă că a plătit în lei. Pe extras scrie, negru pe alb, euro.

„Anumite magazine online, care au reprezentanţe în mai multe ţări din Europa, au banca într-o anumită ţară din Europa, Suedia, Germania, Olanda, şi atunci se face o conversie valutară. Mai ales dacă plăteşte cu un card în lei, pe extras poate să descopere că plata este făcută în euro şi că are o sumă mai mare de plată,” explică Roxana Pascu, purtător de cuvânt al Centrului European al Consumatorilor România.

Adică se face un schimb valutar pentru care clientul nu şi-a dat acordul: leii sunt schimbaţi în euro la cursul băncii din străinătate. Cu cât comanda e mai mare, cu atât creşte şi diferenţa dintre preţul pe care clientul credea că îl va plăti şi suma efectiv retrasă de pe card. Şi nu vorbim de site-uri fantomă, ci chiar de marile branduri, printre care H&M şi Aoro.

„Suntem conştienţi de problemă şi am deschis o investigaţie împreună cu băncile cu care lucrăm şi reprezentanţii furnizorilor de carduri de credit. Din informaţiile noastre, un număr limitat de clienţi au fost afectaţi. Îi rugăm să ne contacteze de urgenţă.” (sursa: biroul de presa al H&M)

Şi patronii cehi ai lanţului Aoro au comunicat autorităţilor că au deschis o investigaţie. Şi totuşi, patronii magazinelor şi băncilor spun că diferenţa nu a ajuns în conturile lor.

„Când vedem un preţ în lei nu înseamnă neapărat că tranzacţia este una domestică. Soluţia este la comercianţi, care pot să avertizeze clienţii care cumpără de pe site-ul lor că tranzacţia respectivă se poate deconta cu o suma uşor diferită pentru că nu este făcuta printr-o bancă din România,” spune Cosmin Vladimirescu, director general al Mastercard.

Autorităţile spun că au mâinile legate, întrucât informaţia că preţul afişat pe site nu este întotdeauna preţul final apare pe cele mai multe astfel de magazine online. E drept, cu litere mici, tocmai la rubrica termeni şi condiţii.

Din păcate nu îşi pot recupera diferenţa. Este bine să citim şi termenii şi condiţiile pentru că acolo putem să descoperim lucruri nebănuite,” recomandă Roxana Pascu.

Astfel, clientul plăteşte în plus, dar nu se ştie cine se bucură de diferenţă. În ultima săptămână, 14 clienţi au depus plângeri în care se arată nemulţumiţi de experienţele nefericite în urma cumpărăturilor online.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri