Atenție, șoferi! Cresc amenzile de circulație

Data publicării:
politist rutiera amenda circulatie radar

Şoferii care încalcă regulile de circulaţie vor plăti de miercuri amenzi mai mari, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie. În funcţie de gravitatea contravenţiilor comise, amenzile de circulaţie încep de la 290 de lei şi pot ajunge la 2.900 de lei.

politist rutiera amenda circulatie radar 1

Amenzile de circulaţie se calculează în puncte, iar un punct reprezintă 10% din salariul minim pe economie, care de miercuri creşte de la 1.250 de lei la 1.450 de lei.

Astfel, şoferii care încalcă regulile de circulaţie rutieră vor scoate din buzunar câte 145 de lei pentru fiecare punct-amendă primit. În funcţie de gravitatea contravenţiilor comise, şoferii pot primi între două şi 20 de puncte-amendă, relatează News.ro.

Potrivit Codului Rutier, dacă încalcă regulile de circulaţie cuprinse în clasa I, şoferul este penalizat cu două sau trei puncte-amendă, la clasa a II-a, penalizarea este de patru sau cinci puncte, la clasa a III-a - de la șase la opt puncte-amendă, iar la clasa a IV-a - de la nouă la 20 puncte-amendă.

De exemplu, lipsa centurii de sigurantă va fi pedepsită cu o amendă de 290 de lei sau 435 de lei, faţă de 250 de lei sau 375 de lei în prezent. Aceeaşi sanctiune este valabilă şi pentru oprirea în loc nepermis, depăşirea vitezei legale cu 10-20 de kilometric pe oră, oprirea neregulamentară sau circulaţia pe „interzis”.

Cu amenzi de 580 sau 725 lei vor fi sancţionate, printre altele, staţionarea neregulamentară, depăşirea vitezei legale cu 20-30 de kilometric pe oră sau intrarea într-o intersecţie blocată. Acestea cresc de la 500 de lei sau 625 de lei, cât au fost când salariul minim brut a fost 1.250 de lei.

Începând din 1 februarie, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 1.450 de lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei pe oră, potrivit hotărârii aprobate de Guvern la începutul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri