Avertizare meteo: Codul galben de ploi, fulgere şi grindină a fost prelungit

Data publicării:
ploaie mediafax 1-1

 

Meteorologii au prelungit codul galben de ploi, fulgere şi grindină, după ce, inițial, acesta trebuia să expire în noaptea de marți spre miercuri, la ora 3. Codul vizează 19 județe și este valabil până miercuri, la ora 15.00. 

(Codul galben a fost prelungit – hartă ANM)  

ACTUALIZARE 13:05 Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben până miercuri, la ora 15.00.

„În intervalul 18 septembrie, orele 3.00 – 15.00, în Maramureş, Moldova, estul Transilvaniei, Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20...25 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar în centrul şi sudul Moldovei se vor încadra, în general, între 10 şi 15 l/mp”, se arată pe site-ul ANM.  


Potrivit primei atenţionări meteorologice, codul galben de ploi, fulgere şi grindină, care intră în vigoare marţi după-amiază, la ora 15.00, ar fi trebuit să fie valabil până în noaptea de marți spre miercuri, ora 3.00. 

Atenţionarea respectivă viza în special Crişana, Maramureş, Transilvania, zona deluroasă din Banat şi Oltenia, precum şi zona montană. Erau afectate judeţele Alba Iulia, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Vâlcea.

(Harta primei atenţionări emise de meteorologi)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
James Cameron, episod incredibil la începutul carierei. I s-a cerut să distribuie cocaină echipei de pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți...
Newsweek
În ce ordine intră joi pensia pe card în funcție de banca unde ai contul? Care pensionari pot lua mai puțin?
Digi FM
De ce nu a luat Bad Bunny niciun ban pentru spectacolul din pauza Super Bowl 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Moment nostalgic la Super Bowl 2026. Justin Bieber și Ludacris s-au îmbrățișat pe scenă, la 16 ani de la...