Avocatul Poporului le ia apărarea deținuților-scriitori

Data publicării:
agerpres victor ciorbea avocatul poporului 24 09 2015

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare la începutul anului 2014. Anul trecut a scris două cărţi în spatele gratiilor, care i-ar fi putut aduce o reducere a pedepsei cu 60 de zile. La începutul anului a intrat însă în vigoare ordonanţa de urgenţă promovată de ministerul Justiţiei, prin care s-a suspendat acordarea reducerii pedepsei pentru lucrări ştiinţifice. Aşa că Relu Fenechiu a mers în instanţă şi a obţinut trimiterea ordonanţei pe masa Curţii Constituţionale.

„Autorul excepţiei apreciază că textul legal este neconstituţional în măsura în care permite comisiilor de eliberare condiţionată să aplice aceste dispoziţii unei proceduri de acordare a zilelor-câştig demarate înainte de intrarea în vigoare a actului normativ", este punctul de vedere transmis Avocatul Poporului.

După înregistrarea dosarului, Curtea Constituţională a cerut puncte de vedere de la mai multe instituţii, printre care şi Avocatul Poporului.

În documentul transmis CCR, Victor Ciorbea susţine că Ordonanţa încalcă legea fundamentală, pentru că se aplică inclusiv pentru deţinuţii care terminaseră de scris o lucrare sau chiar mai multe în momentul în care actul normativ a intrat în vigoare.

„Pentru condamnatul care îşi prefigurase conduita în acord cu cerinţele legii în vigoare la acea dată, asumându-şi sarcina elaborării unei lucrări ştiinţifice, în considerarea faptului că aceasta îi va aduce anumite beneficii pe tărâmul executării pedepsei, legea retroactivează şi este lipsită de previzibilitate", a precizat Avocatul Poporului.

O decizie de admitere a criticilor de neconstituţionalitate l-ar ajuta nu numai pe Relu Fenechiu. Fostul senator Dan Voiculescu a semnat 10 lucrări de când a fost încarcerat, în august 2014. Tot atâtea cărţi considerate lucrări ştiinţifice a semnat şi omul de afaceri Dinel Staicu. În ianuarie, înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, erau în elaborare peste 100 de lucrări ştiinţifice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri