Băncile, dealer auto. Mașinile executate silit ar putea bulversa piața

Data publicării:
16022013 20masini 20executate 20silit-49924

15.000 de maşini executate silit aşteaptă să-şi găsească un nou stăpân doar în capitală. Volumul executărilor silite a făcut ca băncile şi companiile de leasing să nu mai aibă spaţiu de stocare pentru autoturismele confiscate. Odată cu intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă, numărul acestor confiscări e aşteptat să crească.

„Se pot identifica aceste autovehicule apelându-se la ajutorul organelor de poliţie. Astfel, în trafic, conducătorii vehiculelor urmărite silit pot fi opriţi, li se va aduce la cunoştinţă că bunul este supus sechestrului”, a declarat avocatul Roxana Elena Vlăsceanu.

Experţii se aşteaptă chiar ca numărul maşinilor executate silit să se dubleze, iar preţurile să coboare drastic.

„Unde aveau 300-400 de maşini, în următoarea perioadă, în acest an, pot să strângă undeva la 500-600 de maşini astfel încât nu trebuie să mai ţină foarte mult la preţul de vânzare”, a spus Adrian Șerbănescu, director LeasingSH.ro

Timpul trece în defavoarea băncilor, pentru că maşinile se devalorizează odată cu trecerea anilor. Ca să mai recupereze ceva, băncile sunt dispuse la reduceri chiar şi de 50%. Cele mai multe maşini executate silit pot fi cumpărate cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro. Odată cu scăderea preţurilor, a crescut interesul cumpărătorilor. Mai ales că autoturismele executate vin cu toate actele în regulă.

„Un client, poate să acceseze, împreună cu societatea, un istoric al maşinii pe partea de CASCO. În târg, ştim foarte bine că nu toată lumea poate să arate o carte de service şi nu toată lumea este dispusă să meargă la un drive test şi la un test cu maşina respectivă”, a mai spus Adrian Șerbănescu.

Potrivit site-ului executări.com, anul trecut au fost scoase la licitaţie peste 2.600 de autoturisme, cu aproape 400 mai mult decât în 2011. Specialiştii spun că medierea ar fi putut preveni multe dintre executările silite.

„Se poate obţine o rescadenţare, o restructurare, o negociere a penalităţilor contractuale. Sunt multe soluţii care pot fi discutate de ambele părţi”, a spus Delia Daniu, mediator.

Experţii spun, de altfel, că băncile şi firmele de leasing preferă medierea. În urma acestei proceduri, clienţii îşi păstrează maşinile, iar băncile îşi primesc în continuare ratele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri