Bărbat atacat de câini, în stare gravă la spital

Data publicării:
ambulanta smurd mediafax-3

Omul a fost scos din colţii animalelor de câţiva trecători. Bărbatul fost dus imediat la spital şi operat. Victima are muşcaturi pe 90 la sută din suprafata corpului.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani este angajat al unei fabrici din Dudeştii Noi. Obişnuia să facă naveta zilnic, cu trenul, de la Timişoara, în localitatea unde lucrează. În acest sfârşit de săptămână însă, a hotărât să scurteze drumul până la tren. A luat-o peste liniile de cale ferată, când a fost atacat de o haită de câini.

Bărbatul spune acum că a fost vorba de şase maidanezi. A strigat după ajutor, a încercat să scape, dar nu a reuşit. A fost muşcat de mâini,de picioare, de cap, până când două persoane care treceau prin zonă l-au văzut, au alungat câinii şi au sunat la 112.

Ajuns la spital, bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii i-au administrat calmante, iar acum îl monitorizează. Starea sa este gravă, dar stabilă, spun cadrele medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri