Sari la conținut

Bărbatul care a dispărut pe Lacul Beliș, de negăsit. ISU anunță oprirea căutărilor

Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Cluj anunţă oprirea căutărilor directorului APIA Cluj, Adrian Zaharia, care ar fi căzut dintr-o barcă în lacul Beliş din judeţul Cluj, după zece zile. Lacul Beliş este cel mai mare din judeţul Cluj, iar forţele de intervenţie au făcut „tot ceea ce omeneşte a fost posibil” pentru găsirea acestuia.

„Gândurile noastre merg spre familia persoanei dispărute de mai bine de o săptămână pe lacul Beliş-Fântânele, cărora am dori să le transmitem, pe această cale, că a fost făcut tot, ceea ce omeneşte a fost posibil în cele zece zile de căutări, pentru a verifica orice informaţie sau indiciu care ar fi putut să ducă la găsirea persoanei dispărute. Misiunea s-a anunţat de la început a fi una dificilă şi a presupus implicarea mai multor factori în căutări, având în vedere faptul că nu a fost cunoscut cu exactitate locul unde ar fi picat în apă, ceea a făcut şă rezulte o suprafaţă foarte mare pe care au trebuit întinse acţiunile de căutări”, au transmis, marţi, reprezentanţii ISU Cluj.

Potrivit acestora, Lacul Beliş-Fîntănele este cel mai întins din judeţul Cluj, iar în zona de căutare există adâncimi care depăşesc 40 de metri.

„De asemenea, nu au fost neglijate elementele de risc şi dificultăţile întâmpinate de scafandrii Forţelor Navale şi ai Serviciului Salvamont-Salvaspeo: adâncimi care variază subit şi peste limita uzuală de scufundare, respectiv 40m, diverse resturi materiale din mediul subacvatic (buşteni, blocuri de turbă sau trunchiuri de copaci care se află încă în picioare pe fundul lacului) şi straturile variabile de nămol existente pe fundul lacului”, mai spus reprezentanţii ISU Cluj.

Forţele şi mijloacele implicate în căutări au cuprins pe lângă pompierii prezenţi în fiecare zi, forţe ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo, precum şi a echipei de scafandri din cadrul Forţelor Navale Române.

Dispozitivul de căutare, aflat pe malul lacului Beliş-Fântânele, a fost mărit în ultimele patru zile prin sprijinul a 26 de militari din cadrul Centrului 39 Scafandri. Acesta a cuprins 18 pompieri militari din cadrul ISU Cluj şi ISU Mureş, precum şi 13 mijloace tehnice şi autospeciale, dintre care patru bărci (una dotată cu echipament sonar), o ambulanţă de prim-ajutor SMURD şi o autospecială pentru tratamente hiperbarice şi oxigenoterapie din cadrul ISU Mureş, care a asigurat intervenţia rapidă în cazul unui incident suferit pe timpul scufundărilor la mari adâncimi.

Directorul APIA Cluj, Adrian Zaharia, a fost căutat din 21 iulie, după ce se presupune că ar fi căzut dintr-o barcă în Lacul Beliş, în apropiere de baraj. În barcă, echipajele de intervenţie au găsit ochelarii de vedere, telefonul mobil, haine, vesta de salvare şi mai multe sticle de alcool, goale.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spunea că Adrian Zaharia se afla în 21 iulie la o cabană de pe malul Lacului Beliş împreună cu alte trei persoane, iar timp de mai multe ore s-a plimbat cu acestea cu barca pe lac, după care au revenit la cabană. La scurt timp, Adrian Zaharia a luat barca şi a plecat din nou, singur, la o plimbare pe lac.

Adrian Zaharia, în vârstă de 40 de ani, a ocupat postul de director al APIA Cluj din ianuarie 2013. Corpul de control al Ministerului Agriculturii a făcut mai multe verificări la APIA Cluj, în ultimii ani, din cauza plângerilor unor angajaţi ai instituţiei.

Sursa: News.ro

Etichete: scafandri , cautari , barbat disparut , lacul belis , director apia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale