Bărbatul care i-a spart vila lui Hagi din Pipera, prins în flagrant în Voluntari

Data publicării:
hot

Un spărgător de vile de lux din Pipera, care a terorizat locuitorii din cartier mai multe luni, a fost prins de poliţişti. Bărbatul, care a furat inclusiv din locuinţa lui Gheorghe Hagi, a fost prins în flagrant.

Bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost prins în flagrant în timp ce fura dintr-o vilă situată în localitatea Voluntari.

Tânărul a spart în luna decembrie și locuința lui Gheorghe Hagi, în timp ce acesta se afla în Italia. Fostul mare jucător a spus că i-au lipsit câteva bunuri din casă dar s-a bucurat că nu a rămas fără trofee. În aceeași seară, infractorul a pătruns și în reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan, care are asigurată paza de jandarmi.

În urma cercetărilor, polițiștii de la IPJ Ilfov au stabilit că spărgătorul a pătruns atunci în mai multe locuințe de lux din cartierul Pipera în perioada decembrie 2017 – martie 2018. El a furat bijuterii, ceasuri, obiecte de artă și veselă din argint, toate estimate la aproximativ 80.000 de euro.

Bărbatul a fost arestat preventiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri