Bărbatul găsit mort la Operă a fost bariton al corului ONB

Data publicării:
opera bucuresti FB

Bărbatul găsit mort la Opera Naţională Bucureşti este Ilie Ioan Aurel, bariton al corului ONB, a confirmat instituţia într-un mesaj publicat pe site, în care transmite condoleanţe familiei.

opera bucuresti FB

”În urma anchetei, persoana decedată a fost identificată ca fiind Ilie Ioan Aurel, artist liric, angajat şi bariton al corului Operei Naţionale Bucureşti. Pe această cale instituţia adresează condoleanţe familiei îndurerate”, se arată în mesajul publicat marţi seară.

În cursul dimineţii de marţi, a fost găsită o persoană decedată pe scara de acces de la etajul 5 spre cupola Operei Naţionale Bucureşti, zonă unde nu sunt ateliere sau săli de repetiţie, spaţiu în care personalul artistic nu îşi desfăşoară activitatea.

Autorităţile competente au fost anunţate şi s-au deplasat la faţa locului pentru a face cercetări.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a decedat a fost deschis un dosar de cercetare pentru moarte suspectă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri