Sari la conținut

BRAT: Ajutorul de stat la TV şi radio, o măsură bună, care trebuie să vizeze şi presa scrisă şi online

 

Conţinutul de calitate ajunge la publicul larg în egală măsură prin TV,  radio, presă scrisă şi mediul online, iar ajutorul de stat trebuie să urmărească interesul publicului larg şi modul în care acesta se informează, se arată într-un comunicat al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), citat de Mediafax.

BRAT mai spune că apreciază intenţia Guvernului, manifestată prin aprobarea, pe 10 iunie, a unei Ordonanţe de Urgenţă, care are obiectivul de a oferi ajutor de stat operatorilor economici din domeniul audiovizual, care produc şi difuzează emisiuni informative, culturale şi educative, de interes public.

„Înţelegând obiectivul Guvernului de a stimula operatorii economici ce sprijină interesul public în domeniul informării şi culturii, BRAT apreciază că o astfel de iniţiativă este benefică şi utilă în domeniul audiovizualului şi în egală măsură în domeniul presei scrise şi al mediului online. Emisiuni sau articole informative, culturale şi educative de interes public sunt difuzate atât prin intermediul audiovizualului (radio şi TV), cât şi prin intermediul presei scrise tipărite şi al mediului online”, spune BRAT.

Potrivit BRAT, „presa scrisă şi mediul online se confruntă cu o serie de dificultăţi persistente şi severe, aceste medii alocând resurse financiare şi umane importante pentru producţia şi distribuirea de programe informative, culturale sau educative, articole care în termeni economici sunt mai puţin eficiente (au valoare comercială mult redusă comparativ cu articole sau materiale de divertisment)”.

Citiți și Bani de la Guvern pentru televiziunile private

Oferirea de ajutor de stat în domeniul audiovizualului, fără a sprijini în egală măsură domeniul presei scrise şi al mediului online, va crea, în opinia BRAT, dezechilibre semnificative în mass-media şi va aduce un avantaj economic domeniului audiovizual.

„Pentru a-şi atinge cât mai bine obiectivul de a oferi publicului larg conţinut de calitate, informativ, cultural şi educativ, Guvernul trebuie să aibă în vedere că diseminarea acestui tip de conţinut se realizează prin intermediul tuturor celor patru medii (tv, radio, presa scrisă, online). Astfel, oferirea ajutorului de stat echilibrat între cele patru medii poate fi soluţia optimă pentru atingerea obiectivului asumat”, mai afirmă BRAT.

Totodată, conform BRAT, criteriile de alocare a acestor ajutoare de stat, pe de o parte între cele patru medii (TV, radio, presă scrisă, online), cât şi în interiorul fiecărui mediu între diversele posturi TV, staţii radio, publicaţii, site-uri de conţinut, trebuie şi pot fi realizate pe criterii de performanţă, transparenţă şi independenţă, care să asigure imparţialitatea şi corectitudinea alocării acestor fonduri.

Citiți și Cristian Tudor Popescu, despre banii de la Guvern pentru televiziunile private: „E o șpagă cinstită”

„În acest sens, BRAT realizează de peste 15 ani studii relevante în domeniul presei scrise (auditul de tiraje şi Studiul Naţional de Audienţă) şi al domeniului online (Studiul de Audienţă şi Trafic Internet), recunoscute de industria de profil şi jucătorii din domeniu, validate de utilizarea unor standarde internaţionale recunoscute în măsurarea media. Rezultatele privind performanţele publicaţiilor şi site-urilor sunt publice şi pot fi consultate lawww.brat.ro, iar informaţii mai detaliate privind conţinutul şi profilul publicului pot fi puse la dispoziţie la solicitare", mai spune BRAT.

Biroul Român de Audit Transmedia este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presa scrisă, online, radio şi outdoor).

Măsurătorile şi monitorizările BRAT sunt independente şi transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii săi în concordanţă cu normele internaţionale. BRAT pune la dispoziţia pieţei de media şi de publicitate indicatorii de performanţă obţinuţi în urma auditului şi a studiilor realizate, conform aceluiaşi comunicat.

Etichete: guvern , radio , televiziune , brat , presa scrisa , ordonanta guvern , ajutor de stat televiziuni

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale