Bugetele pentru apărare ale țărilor membre NATO, în creștere

Data publicării:
nato

În 2015, România a cheltuit pentru apărare suma de 2,5 miliarde de dolari. O arată raportul de activitate al secretarului general NATO. Cea mai mare parte din bani, aproape 70 la sută, a fost folosită pentru a plăti salariile militarilor activi şi pensiile celor ieşiţi din sistem. Pentru echipamente a fost folosită mai puţin de o cincime din total. O comparaţie cu alte state europene membre NATO arată că ţara noastră a investit în apărare de patru ori mai mult faţă de Bulgaria, dar de patru ori mai puţin ca Polonia.

După mulţi ani în care au avut loc reduceri substanţiale ale bugetelor de apărare, tăierile au fost oprite acum în rândul aliaţilor din Europa şi din Canada. În 2015, tăierile în zona de apărare au fost aproape de zero”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

În prezent, Statele Unite ale Americii asigură peste 70 la sută din bugetul Alianţei Nord Atlantice. Principalii contributori din Europa sunt Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia.

Cu toţii trebuie să facem mai mult, pentru că în Est şi în Sud ne confruntăm cu cele mai mari provocări de securitate ale vremurilor noastre”, a mai spus Jens Stoltenberg.

La începutul acestui an, România a semnat contracte în valoare de peste 100 de milioane de euro, pentru cumpărarea de rachete anti-tanc şi radare mobile 3D. În plus, MApN are în plan să modernize două dintre cele trei fregate ale forțelor navale. Costul estimat e de aproximativ 300 de milioane de euro.

Trebuie să fie dotate cu sisteme de luptă antinavă. Sisteme de rachete antiaeriene, au nevoie de sisteme suplimentare de protecția impotriva rachetelor antinavă”, spune Marcian Gheorghe, șeful secției Programe de Înzestrare din MApN.

Cheltuielile prevăzute pentru Apărare în acest an se apropie de trei miliarde de dolari. 800 de milioane ar urma să fie folosite pentru achiziţia de echipamente noi.

Bugete pentru apărare în Europa

România- 2,5 miliarde de dolari
Bulgaria - 599 milioane de dolari
Ungaria- 1 miliard de dolari
Polonia - 10 miliarde de dolari

Ţările cu cea mai mare contribuţie la NATO

SUA - 649 de miliarde de dolari
Marea Britanie - 59 de miliarde de dolari
Franţa - 43 de miliarde de dolari
Germania - 39 de miliarde de dolari
Italia- 18 miliarde de dolari  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri