BUSINESS CLUB. Companiile aeriene fac profit din taxe inventate

Data publicării:
avion getty

38 de miliarde de dolari - aceasta este suma pe care companiile aeriene au câştigat-o din taxele speciale anul trecut. Sunt încasări record şi depăşesc cu uşurinţă PIB-ul multor ţări de pe glob. Deşi călătorii au alergie la miriadele de taxele speciale, companiile aeriene nu ezită să le tot deghizeze sub noi şi noi servicii premium, chiar dacă multe erau înainte incluse în preţ.

Politica tot mai agresivă face ca încasările din taxele adiţionale să crească într-un ritm ameţitor. În conturile companiilor aeriene au intrat anul trecut sume cu 21% mai mari faţă de 2013, iar pe termen ceva mai lung creşterea e şi mai impresionantă. În 2007, companiile aeriene încasau din taxele speciale mai puţin de 2,5 miliarde de dolari. Doar 6% din ce au câştigat anul trecut.

Firma de cercetare de piaţă IdeaWorksCompany arată, în raportul său anual, că încasările companiilor sunt ajutate şi de creşterea traficului aerian, însă şi per călător taxele sunt mai mari cu aproape 10 procente, comparativ cu 2013.

Creşteri uriaşe de venituri au fost înregistrate în special la companiile de talie mare - cele americane au câştigat din această sursă cu aproape 20% mai mulţi bani în 2014 făţă de 2013. În Top 3 sunt United, US Airways şi Delta, care, împreună, au obţinut mai bine de 13,5 miliarde de dolari anul trecut, exclusiv din taxele de bagaje, de îmbarcare rapidă şi celelalte taxe speciale. Asta înseamnă de peste 20 de ori mai mult decât profitul obţinut de OMV Petrom anul trecut.

Totuşi, joaca cu taxele piperate nu se practică doar la companiile cu pretenţii. Chiar şi jucătorii low-cost se dezic de filosofia iniţială şi îşi ascund adevăratul preţ sub un munte de taxe speciale. Acestea le-au adus operatorilor low-cost aproape trei miliarde de dolari anul trecut, iar tranziţia spre un preţ tot mai încărcat de taxe e foarte rapidă. Încasările companiilor low-cost din această sursă au crescut în 2014 cu aproape o treime faţă de anul precedent.

Schimbarea de strategie se vede şi la operatorii ieftini populari în România. Wizz Air a introdus de curând o taxă pentru locurile mai spaţioase. Pasagerii trebuie să plătească până la 23 de euro dacă îşi doresc să stea în primul rând şi circa 17 euro pentru locuri din partea din faţă a avionului. Wizz Air a introdus o taxă şi pentru cei care vor să îşi schimbe locul alocat automat, chiar dacă aleg unul la fel de puţin confortabil. Inventarea de servicii speciale, însă, nu e singura tactică de creştere a profiturilor. Direcţiile sunt două - clienţii ori primesc acelaşi lucru la un preţ mai mare, ori primesc mai puţin la acelaşi preţ. Şi aici foarte mult spaţiu de manevră îl oferă tocmai bagajele.

Asociaţia Internaţională de Transport Aerian a venit cu ideea ca dimensiunea acceptată a bagajului de mână să fie cu o cincime mai mică, ceea ce justifică o nouă taxă pentru cei cu bagaje neconforme. La numai o zi după publicarea ghidului de recomandări, opt companii au declarat că vor aplica măsurile. Printre ele, Lufthansa, Qatar şi Emirates.

În viitor, taxele ar putea să curgă fluviu. Autorii raportului spun că foarte mulţi operatori au de gând să introducă accesul la internet wireless la bord, dar la o calitate atât de slabă încât, dacă pasagerii vor să vadă un film sau doar să verifice e-mailul, au o singură soluţie: să plătească încă o taxă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri