C. Antonescu, despre întâlnirea între V. Ponta și T. Băsescu: Eu sunt sociabil, îmi place când se adună oameni

Data publicării:
26032013 20crin1-57009

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierulVictor Ponta a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu şi au convenit ca prim-ministrul să preia interimatul la Justiție, urmând ca şeful Executivului să facă, în maxim 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o nouă propunere pentru portofoliul Justiţiei.Actualul ministru, Mona Pivniceru, a fost numită judecător la Curtea Constituțională și și-a exprimat dorința de a demisiona.

Reporterii au vrut să știe de la președintele Senatului și copreședintele USL, Crin Antonescu, ce părere are despre aceste evoluții. În primă fază, Crin Antonescu a părut luat prin suprindere de întâlnirea premierului cu președintele, apoi a încercat să o comenteze relaxat, în notă ușor ironică: „Îmi place când oamenii se adună și discută. E vorba de doi cetățeni români. Eu mă pregătesc să fiu președintele României și să încerc să-i unesc pe toți românii”.

Iată cum a decurs discuția între Crin Antonescu și jurnaliști:

Reporter: Discuția (premierului - n.r.) cu președintele Traian Băsescu ar putea fi o explicație (pentru asumarea interimatului de către Victor Ponta - n.r.)?

Crin Antonescu: Discuția cui?

Reporter: A premierului cu președintele Băsescu...

(Cu o mimică de uimire, Crin Antonescu ridică din umeri): Nu am de unde să știu...

(Reporterii îi explică faptul că în anunțul Guvernului se spune că premierul a decis să-și asume interimatul la Justiție după o discuție avută cu Traian Băsescu): Asta nu știu! Asta cereți explicații....

Ulterior, jurnaliștii au revenit asupra subiectului și l-au întrebat pe copreședintele USL dacă l-a deranjat câtuși de puțin faptul că premierul a discutat cu președintele, ținând cont că portofoliul Justiției aparține PNL.

Crin Antonescu: Domnule, cum să mă deranjeze pe mine discuțiile între doi oameni?!

Reporter: Ați fost luat puțin prin surprindere...

Crin Antonescu: Pentru că nu înțelegeam ce doriți de la mine, care nu eram nici unul, nici altul...În primul rând, eu însumi sunt un om foarte sociabil. Doi: Îmi place când oamenii se adună și discută. Trei: E vorba de doi cetățeni români. Eu mă pregătesc să fiu președintele României și să încerc să-i unesc pe toți românii. Cred că eu un bun început, chiar dacă n-am făcut eu pe asta.

Reporter: Chiar dacă e vorba de Traian Băsescu și Victor Ponta?

Crin Antonescu: Dar sigur, sunt doi cetățeni români de vază și, în fond, sunt ai noștri...

Urmăriți și materialele video atașate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri