C. Antonescu: Proiectul de revizuire a Constituției va fi trimis Comisiei de la Veneția anul viitor

Data publicării:
crin antonescu senat resized 5360201-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu-2

Crin Antonescu a declarat că modificarea Constituţiei rămâne o prioritate a USL şi că finalizarea proiectului a fost întârziată din cauza deciziei Curţii Constituţionale privind aplicarea noii legi a referendumului, iar Comisia de la Veneţia va fi informată despre motivele amânării, relatează Mediafax.

„Probabil în cursul anului viitor, când vom avea forma definitivată, vom avea şi o consultare cu Comisia de la Veneţia. Rămâne o prioritate pentru USL. Noi am vorbit despre modificarea Constituţiei în campania electorală şi în prima zi în care am intrat în Parlament cu noua majoritate ne-am apucat de asta şi am şi făcut-o. Am convenit, la data respectivă, că undeva spre sfârşitul lui septembrie le vom trimite forma finală, poate chiar adoptată deja într-una dintre Camere. Când am făcut această înţelegere nu ştiam că va putea veni o decizie a Curţii Constituţionale care să ne spună că legea referendumului este constituţională, dar că nu vor dânşii să o aplicăm un an de zile. Şi atunci sigur că tot calendarul s-a schimbat, noi nu am mai abordat noua formă de modificare a Constituţiei în Senat şi, ca atare, nu avem o nouă formă de trimis Comisiei de la Veneţia", a spus liderul PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că la nivelul USL se va discuta din nou calendarul revizuirii Constituţiei, iar Comisiei de la Veneţia se va comunica faptul că a intervenit o amânare de calendar asupra procedurii modificării legii fundamentale.

Crin Antonescu a fost întrebat în ce măsură proiectul de revizuire a Constituţiei mai poate fi adoptat în Senat până la finalul lunii decembrie, de vreme ce avizul Comisiei de la Veneţia nu poate fi emis în octombrie, cum au anunţat iniţial liderii USL. „Într-adevăr, atunci când a avut loc o întâlnire preliminară cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, la încheierea lucrărilor pe proiectul de modificare a Constituţiei în comisia parlamentară, noi am convenit cu dânşii termenul de final de septembrie pentru forma definitivă, având în minte calendarul pe care ni-l propusesem la acea dată şi care presupunea abordarea imediat după reluarea sesiunii parlamentare, în Senat, a acestui proiect", a declarat Antonescu.

Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii septembrie ca proiectul de Constituţie să-i fie înaintat spre analiză, după ce partea română i-a cerut să nu studieze varianta iniţială, dorind mai mult timp pentru noi modificări, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri