C. P. Tăriceanu, despre o demisie a lui R. Stroe: Poate fi o responsabilitate morală, nu o vină. Să analizăm cu luciditate

Data publicării:
tariceanu mfax-1

„În mod cert în cazul în care anchetă va indica clar cei care se fac vinovaţi de nerespectarea modului în care trebuia făcută intervenţia, sigur că vor trebui luate măsurile legale împotriva lor. Trebuie analizat cu luciditate care au fost cauzele care au dus la moartea celor doi, sigur că trebuie o anchetă mai complexă”, a declarat senatorul PNL.

Potrivit unor surse, ministrul de Interne Radu Stroe ar putea fi demis din cauza faptului că autorităţile au reacţionat greoi în timpul operaţiunii de salvare a medicilor şi piloţilor răniţi în tragedia aviatică de luni.

Despre posibila demitere a acestuia, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat: „Cred că PNL nu are cum să fie bucuros dacă un ministru e înlocuit, dar dacă există o vină a ministrului lucrurile se pun altfel. Nimeni nu poate încă să stabilească dacă e sau nu o vină. Poate fi o responsabilitate morală dacă vina se constată că e în cadrul Ministerului pe care îl conduce Stroe”.

Mihai Bălăşescu, PNL: Avem o mare problemă în România cu demisiile de onoare

„Dacă se constată că o instituţie din subordinea domniei sale nu a reacţionat corespunzător, sunt convins că Radu Stroe îşi va asuma răspunderea personală. E prematur să dezvoltăm zvonurile despre demiterea acestuia. Avem o mare problemă în România cu demisiile de onoare. Se pare că noi mai avem de lucrat la această demisie de onoare”, a declarat la Digi24 Mihai Bălăşescu, membru PNL.

„Consider că singurul lucru imputabil în momentul de faţă este nefericita declaraţie pe care a făcut-o (Radu Stroe – n.r.), că regretă că acest accident s-a petrecut în mandatul domniei sale”, a adăugat Bălăşescu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, şi mai mulţi miniştri liberali au venit la Palatul Victoria pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta privind modul în care au reacţionat autorităţile în cazul accidentului aviatic din Cluj, în contextul în care MAI este condus de un liberal, şi eventuale măsuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri