C.P.Tăriceanu: Normele privind aplicarea pensiilor speciale pentru parlamentari, trimise la Guvern pentru aviz

Data publicării:
CALIN POPESCU TARICEANU AGERPRES-1

Foto: Agerpres

Au fost prezentate spre aprobare normele metodologice pe care trebuie să le aprobe Birourile reunite, apoi plenul reunit. Am considerat necesar, având în vedere riscurile inerente ale unor necoordonări cu ministerele de specialitate, un aviz, care nu este unul obligatoriu, este unul consultativ, din partea Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe. Am amânat cu două săptămâni această chestiune”, a declarat Tăriceanu, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.

El a adăugat că dorește ca aceste norme „să nu persiste în neclaritățile pe care le-a avut legea”, neclarități care au fost semnalate și care fac posibile multe interpretări ale actului normativ.

Nu vreau ca o anumită laxitate a legii să se perpetueze în normele de aplicare, în așa fel încât să creăm încurcături și, bineînțeles, trebuie să fim foarte atenți cu modul în care sunt cheltuiți banii publici. Nu am încă o cifră a impactului bugetar în urma aplicării acestei legi, nu vă pot spune când vor intra în plată aceste pensii, depinde dacă la ședința viitoare vom aproba normele, pe baza avizelor respective, sau vor trebui făcute corecturi. În bugetul Senatului nu sunt prevăzuți acești bani într-un capitol separat”, a arătat Tăriceanu.

Potrivit proiectului referitor la normele de aplicare ale legii privind pensiile parlamentarilor, pentru a-și întocmi dosarul, beneficiarul trebuie să facă cerere de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, să depună o copie a actului de identitate, o procură specială autentică în original, însoțită de copia actului de identitate a mandatarului și de traducerea legalizată după caz, certificat de cazier judiciar, decizia de pensie pentru limita de vârstă și o declarație pe propria răspundere.

Acordarea sau respingerea indemnizației se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților sau Senatului, plata indemnizației se face pe data de 15 a lunii curente pentru drepturile aferente lunii anterioare, direct beneficiarului, în numerar, prin mandat poștal sau prin virament bancar, în contul personal al beneficiarului căruia i se vor comunica prin mandat poștal toate elementele de calcul privind sumele lunare”, se mai arată în proiectul referitor la normele de aplicare.

Conform proiectului, plata indemnizației se suspendă de drept în cazul în care beneficiarul obține un nou mandat de parlamentar și se reia când încetează acest nou mandat.


Foto: Agerpres

Conducerea Parlamentului discută, astăzi, aplicarea legii privind pensiile speciale acordate aleşilor. Astfel, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească, pe lângă pensia de stat, o pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cel cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Legea pensiilor speciale unul dintre cele mai controversate proiecte de lege ale anului 2015. Legea a fost iniţiată de senatorii şi deputaţii PSD. Pe lista susţinătorilor au apărut şi 23 de liberali. Conducerea PNL şi-a dat seama că acest lucru nu dă bine la imagine şi şi-a obligat parlamentarii să renunţe la susţinerea actului normativ. În plen, legea a fost însă votată. Aleşii au susţinut că au tot dreptul să încaseze banii respectivi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cercul roşu cu o dungă neagră pe orizontală, în trafic? Puţini şoferi ţin cont de el
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Rusia masează trupe la granița cu Finlanda și Suedia. Ce arată imaginile surprinse din satelit
Newsweek
Unii pensionari rămân cu bani mai puțini la pensie. Când s-au pensionat? Ministerul Muncii confirmă
Digi FM
Absența Melaniei Trump de la Casa Albă ridică semne de întrebare privind căsnicia cu Donald Trump. Ce spun...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”