C.T. Popescu: Dacă punem cap la cap acuzaţiile aduse lui Victor Ponta, ies vreo cinci ani cu executare

Data publicării:
Cristian Tudor Popescu captura

„Nu mă aşteptam. Dosarul domnului Şova, în care este acum acuzat domnul Ponta, nu e un dosar nou care i s-ar fi deschis domnului Ponta în ultimele două săptămâni. E un dosar vechi de ani de zile acesta al domnului Şova. În tot acest timp, nu am auzit pronunţat oficial de către procuratură numele domnului Ponta. Au existat supoziţii jurnalistice despre legătura Ponta – Şova, dar oficial - niciodată. După o asemenea tăcere în acest caz, într-o singură zi avem plăcinta asta – că e o plăcintă cu 17 acuzaţii pentru fals în înscrisuri, uz de fals, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani. Dacă le punem cap la cap cam ies vreo cinci ani, pe puţin, cu executare”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Pe de altă parte, jurnalistul a mărturisit că i se pare ciudat că, având în vedere vechimea dosarului lui Dan Şova, i se pare ciudat faptul că numele lui Victor Ponta nu a fost menţionat niciodată până acum. „Numai judecătorii pot decide cât este adevărat şi cât nu în aceste acuzaţii. Dar mi se pare ciudată această neliniaritate, această prăbuşire a unui dosar de dimensiunile astea în cazul Şova, vechi de aproape trei ani, în care, până acum, nu s-a spus nimic despre Victor Ponta”, a afirmat el.

Acum, ce face domnul Ponta? Domnul Ponta nu îşi dă demisia şi asta nu mă surprinde absolut deloc. Era firesc, atâta vreme cât, în cazul plagiatului ordinar devoalat acum trei ani, a avut un obraz foarte gros, a făcut urechea toacă şi a mers înainte. Nu a avut niciun pic de demnitate în acel moment. Ar fi trebuit să îşi dea demisia atunci. Dacă atunci nu şi-a dat-o, în faţa acelui moment ruşinos, credeţi că o să-şi o dea acum? Nici vorbă! E foarte antrenat la capitolul nesimţire domnul Ponta”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

El a vorbit şi despre contradicţia pe care a sesizat-o în comportamentul premierului care, pe de o parte spune că e nevinovat şi că va demonstra acest lucru, iar pe de altă parte se fereşte să meargă în faţa justiţiei pentru a-şi demonstra nevinovăţia. „Dar comite un fault logic. E o contradicţie între ce face şi ce spune. Păi trimite scrisori ambasadelor şi socialiştilor europeni şi puterilor mondiale, în care spune că poate să demonteze toate aceste acuzaţii, că nu e vinovat de nimic, toate sunt demontabile. Da, numai că nu le poate demonta decât dacă se duce în faţa justiţiei. Atâta vreme cât face apel la Parlament să îl judece, cum se potriveşte asta cu asigurările pe care le dă socialiştilor europeni că nimic nu e adevărat şi că poate demonta tot? Poate demonta totul cu ce? Cu Parlamentul? Cu Tăriceanu? Cu asta poate demonta?”, a spus jurnalistul.

Dacă acţiunea de urmărire penală se dovedeşte insuficient fondată, DNA va avea o problemă de credibilitate

E bine că justiţia din România, DNA-ul, parte a mecanismului judiciar din România, nu are vreo ezitare în a porni o astfel de acţiune de urmărire penală împotriva cuiva, chiar dacă este premier. Se va vedea cât de îndreptăţită este acţiunea, dar e bine. În schimb, dacă această acţiune se dovedeşte insuficient fondată, adunci nu putem să nu spunem că DNA nu are o mare problemă. DNA o să aibă o problemă de credibilitate foarte mare dacă acest domn poate demonta acuzaţiile, aşa cum pretinde”, a spus jurnalistul.

Domnul Ponta ar trebui, dacă ar avea demnitate, dacă ar fi un bărbat politic - ceea ce nu a fost niciodată - ar trebui să spună: „Da, domnule, îmi dau demisia şi voi demonstra că e un proces politic, că e o comandă politică împotriva mea – cine o dă nu ştiu -, dar voi demonta toate acuzaţiile şi pentru asta îmi dau demisia. Aşa ar proceda un bărbat politic. Domnul Ponta spune: „Sunt nevinovat, dar mă ascund după gard, nu ies în spaţiul liber”. Ăsta este demersul ilogic al domnului Ponta în acest moment”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri