Sari la conținut

Camera Deputaţilor a adoptat tacit legea ce permite televiziunii publice intrarea în insolvenţă

Proiectul de lege figurează pe ordinea de zi a şedinţei de plen de luni, cu menţiunea că termenul pentru adoptare a fost deja depăşit. Comisia de cultură, arte şi mass-media nu a reuşit până acum să trimită raportul privitor la acest proiect, ce a intrat pe ordinea de zi doar cu avizele Comisiei juridice, Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social.

Iniţiativa legislativă constă în introducerea unor noi alineate la articolul 27 al Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune. Astfel, consiliile de administraţie ale celor două instituţii pot decide, cu votul majorităţii membrilor, începerea procedurilor de intrare în insolvenţă, fiind menţionate şi actele necesare. 

În situaţie de insolvenţă, preşedintele-director general al TVR sau al Radioului îndeplineşte calitatea de administrator special, urmând ca membrii consiliilor de administraţie să aibă ”atribuţii privitoare la strategia şi structura programelor şi supraveghează respectarea modului în care societatea îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în schema de programe şi în licenţa de emisie”.

Proiectul prevede expres că SRR şi SRTv nu pot intra în faliment.

În expunerea de motive a legii se arată că modificările sunt necesare în contextul în care televiziunea publică trece prin dificultăţi financiare majore ce au dus la acumularea de datorii în valoare de 770 de milioane de lei. 

Proiectul a fost iniţiat de către copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, cosemnatari fiind alţi parlamentari ai acestui partid şi deputatul UDMR Mate Andras. Iniţial, au fost şi 10 parlamentari PSD care au semnat iniţiativa, însă aceştia şi-au retras semnăturile pe 22 martie.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi Consiliul Legislativ au avizat pozitiv proiectul, însă Consiliul Economic şi Social a dat un aviz negativ. CES susţine că introducerea posibilităţii de intrare în insolvenţă ar putea afecta libertatea editorială a posturilor publice de radio şi televiziune şi nu există un temei pentru ca preşedintele-director general să poată prelua atribuţiile de administrator special.

Este menţionată şi poziţia Federaţiei Europene a Jurnaliştilor care se a sesizat Confederaţia Europeană a Sindicatelor şi Comisia de dialog social din domeniul audiovizualului din cadrul Comisiei Europene. Totodată, CES reclamă faptul că este necesară modificarea Legii SRR şi SRTv astfel încât să se asigure o depolitizare reală a acestor instituţii.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, pe 21 martie, că a depus la Camera Deputaţilor proiectul de lege care permite intrarea TVR în insolvenţă, el adăugând că va veni cu o nouă iniţiativă prin care vrea să modifice alocarea timpilor de publicitate, care să fie aceiaşi ca şi pentru televiziunile private.

O ordonanţa de urgenţă care ar urma să creeze cadrul legal pentru ca televiziunea publică să îşi poată achita datoriile către European Broadcasting Union (EBU) urmează să fie aprobată săptămâna aceasta, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Modificarea legislativă vine în contextul datoriei pe care SRTv a acumulat-o faţă de EBU din 2008 până în prezent, în valoare de 17 milioane de CHF. Vechimea şi amploarea datoriei precum şi faptul că planurile de eşalonare a achitării acesteia nu au fost respectate de SRTv din motive financiare, a dus la excluderea României de la ediţia 2016 a Eurovision. Totodată, SRTv i-a fost comunicat faptul că a fost început procesul de excludere din EBU. Eliminarea din EBU ar fi determinat imposibilitatea transmiterii Jocurilor Olimpice de la Rio, Brazilia, din acest an.

Etichete: datorii , adoptare , insolventa , video , lege , camera deputatilor , tvr , televiziune publica , televiziunea romana , srtv , tacit

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale