Câmpulung Moldovenesc. O investiție de 10 milioane de euro a fost abandonată

Data publicării:
investitie2 1

Pârtie de 4200 de metri, telegondolă, instalaţie de zăpadă artificială. Un proiect care arăta frumos pe hârtie în 2009, când au început lucrările la Câmpulung Moldovenesc. Trei ani mai târziu, totul era oprit, după ce se construiseră telegondola şi drumul de acces, se montase instalația pentru zapadă artificială şi se pusese la punct alimentarea cu energie electrică a zonei. Abandonarea lucrărilor atrage însă alte costuri pentru întreținere şi chiar pentru reparaţii.

„Apar degradări la drumul de acces către parcarea care se va amenaja, degradare și pe suprafața pârtiei, la mijlocul pârtiei a apărut o alunecare de teren care trebuie rezolvată”, a explicat Daniel Coca, inspector în primăria Câmpulung Moldovenesc.

Instalația de transport pe cablu şi cele 33 de cabine tip telegondolă stau în bătaia vântului şi a ploii de mai bine de un an de zile.

Peste instalația de transport pe cablu, care a costat 34 de milioane de lei, a trecut deja o iarnă fără care vreun turist să urce în telegondole.

Pentru încheierea lucrărilor ar mai fi nevoie de 10 milioane de euro.

„Am primit o asigurare verbală din partea doamnei ministru Grapini că obiectivele de investiții de acest gen vor fi finalizate până la finele anului 2013 și vor primi banii necesari decontării lucrărilor care s-au executat. Nici până la această data acest lucru nu s-a întîmplat”, a subliniat Mihăiță Negura, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc.

„Eu nu dau astfel de asigurări, domnul primar vorbeşte fără el. Am spus că toate investiţiile sunt transmise la analiză şi vedem pe care le putem termina şi pe care nu”, a explicat ministrul turismului.

Datoria către firma care execută lucrările se ridică la 7 milioane de lei. După ce găseşte o soluţie pentru rezolvarea problemei datoriilor către constructor, primăria intenționează să încheie un parteneriat public-privat pentru finalizarea pârtiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri