Când se schimbă ora în 2025. Noaptea în care ceasurile se dau înainte și dormim mai puțin

Data actualizării: Data publicării:
Când se schimbă ora în 2025. Foto Shutterstock
Când se schimbă ora în 2025. Foto Shutterstock

În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, trecem la ora de vară 2025. Dormim mai puțin cu o oră deoarece, în urma schimbării, ora 3:00 devine ora 4:00. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial.

Conceptul de schimbare a orei a fost instituit la începutul secolului al XX-lea, în timpul Primului Război Mondial, ca o măsură de economisire a combustibilului necesar (în special cărbunele consumat pentru iluminat) pentru menținerea luminii artificiale. Practica a fost adoptată rapid în Marea Britanie și alte țări europene precum Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Olanda sau Portugalia.

În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, trecem la ora de vară 2025

România a instaurat acest sistem, trecerea la ora de vară, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunțat la folosirea orei de vară și a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939.

Pe atunci, se trecea la ora de vară în prima duminică a lunii aprilie, iar în prima duminică a lunii octombrie se făcea trecerea la ora de iarnă. Între 1 aprilie 1940 și 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, această practica a fost suspendată.

Din 1979, s-a revenit la acest procedeu în țara noastră. Convenţia a fost semnată prin ordonanţă guvernamentală, iar orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

La nivel internațional, sunt state care au renunțat la acest obicei de schimbare a orei

Se trece la ora de iarnă sau vară, la nivel internațional, în aproximativ 60 de țări, inclusiv în America de Nord, însă sunt și multe alte state membre care au renunțat să mai aplice măsurile referitoare la schimbarea orei.  Printre ele sunt: Islanda, China, Rusia, Belarus și Turcia.

Odată cu schimbarea orei apare și privarea de somn

“Trecerea la ora de vară poate fi mai dificilă decât trecerea la ora de iarnă, deoarece apare privarea de somn de o oră, iar asta poate cauza oboseală, dificultăți de concentrare și dificultăți în a ne trezi dimineața pentru a începe programul obișnuit.

Recomand să schimbați ora ceasurilor pe care le folosiți (cele care nu se ajustează automat), în seara de dinaintea apariției acestei schimbari de oră. Organismul uman se adaptează după, cel mult, o săptămână la ora nouă, dar acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze prea mult”, a declarat pentru Digi24 Răzvan Lungu, medic specialist pneumolog, atestat în somnologie.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...