Sari la conținut

Capitala e gata de sărbătoare. Astăzi se aprind luminițele de Crăciun

Maria Gălan a venit cu o zi înainte ca să se pregătească pentru Târgul de Crăciun. Îşi aranjează cu grijă marfa şi speră să-i convingă pe bucureşteni să cumpere de la ea. "Bucharest Christmas Market" se desfăşoară, după modelul târgurilor de Crăciun din marile oraşe europene, între 29 noiembrie şi 28 decembrie.

„Avem un colţ al decoraţiunilor, o zonă în care veţi găsi produse din România, siropuri, magiun. Ajungem în zona numită dulce de Crăciun unde sunt tot felul de bunătăţi”, spune Ema Stoica, şef proiecte culturale CREART.

Organizatorii au amenajat 100 de căsuţe pe esplanada cu statui de la Piaţa Universităţii şi în parcul Parcul Cişmigiu. Au decorat totul cu peste 14 tone de cetină.

Târgul se deschide sâmbătă la prânz cu o serie de concerte şi spectacole cu tradiţii de Crăciun. Pentru copii a fost amenajată Căsuţa lui Moş Crăciun, unde cei mici sunt aşteptaţi de spiriduşi şi alte personaje de poveste. Acolo este şi locul în care îi pot lăsa Moşului scrisori. În prima zi a Târgului vor fi aprinse şi luminile de Crăciun din oraş.

Ne-am propus și am reușit în cursul acestui an să facem un iluminat festiv cu tehologie sută la sută led. Asta înseamnă consum mai mic de energie și, practic, înseamnă o soluție green. Pe bulevardul Magheru va fi o soluție sută la sută nouă și anul acesta, o soluție care își schimbă culorile”, spune Cosmin Gheorghiu, directorul în Primăria Capitalei.

Luminile de Sărbători au fost montate pe cele mai importante bulevarde din oraş, pe un traseu de 24 de kilometri.

PROGRAM BUCHAREST CHRISTMAS  MARKET
29 noiembrie – 28 decembrie 2014
Piața Universității/ Parcul Cişmigiu

Sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:30

  • Carusel: 12:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

17:00 – 17:45 –  Luminile oraşului…. Ce poveste!

   Spectacol – concept de muzică, teatru de  umbre şi lumini: Mandinga, Connect-R,

   Leon Magdan, Alexandra Violin, Răzvan şi Dani

18:00 – Deschiderea oficială

18:10 – 18:30 – Trupa de dans „Dance World”, coregraf Alina Cimpoieru

18:30 – 19:15 – Lora

19:15 – 20:55 – Concert Band Ionel şi Andrei Tudor – invitaţi: Monica Anghel şi Nico

20:55 – 22:00 – Concert Călin Geambaşu Band

Duminică, 30 noiembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:00 – 18:30 – Ansamblul „Doina Dobrogei” din Medgidia

18:30 – 19:10 – Grupul de colindători din Sarighiol de Deal, Tulcea

19:10 – 19:50 – Grupul de colindători „Oratia” din Argeş

19:50 – 20:30 – Grupul de colindători „Rucăr” din Rucăr

20:30 – 21:20 – Gelu Voicu

21:20 – 22:00 – Cornelia și Lupu Rednic

Luni, 1 decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:30

  • Carusel: 12:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:00 – 19:00 – Corul de cameră „Accoustic”, dirijor Daniel Jinga

19:00 – 21:30 – Orchestra „Valahia”, dirijor maestrul Marius Zorilă, cu  Floarea Calotă, Traian Ilea şi Valeria Codorean Ilea, Sofia Vicoveanca, Lavinia Goste, Petrică Mîţu Stoian, Gheorghe Turda şi Ansamblul „Busuiocul” din Bacău

Marţi , 2 decembrie 2014

Miercuri, 3 decembrie  2014

Joi, 4 decembrie 2014

Vineri, 5 decembrie 2014

 Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

  • Carusel: 12:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 20:00

Sâmbătă, 6 decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:00 – 18:35 – Grupul de copii „Mlădiţe ilfovene” din Clinceni

18:35 – 19:10 – Ansamblul „Colinda” din Ialomița

19:10 – 19:50 – Grupul „Roua” din Gorj

19:50 – 20:30 – Maxim

20:30 – 22:00 – LaLa Band

Duminică, 7 decembrie 2014 

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00 

  • Spectacol artistic:

18:00 – 18:30 – Folk Frate!

18:30 – 19:00 – Corul bisericesc al Bisericii Albe, dirijor Sofian Miron

19:00 – 19:40 – Gheorghe Gheorghiu

19:40 – 20:20 – Luminiţa Anghel

20:20 – 21:00 – Ducu Bertzi

21:00 – 22:00 – Paula Seling & Group

Luni, 8  decembrie 2014

Marţi , 9 decembrie 2014

Miercuri, 10 decembrie  2014

Joi, 11  decembrie 2014

Vineri, 12 decembrie 2014 

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

  • Carusel: 12:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 20:00

Sâmbătă, 13 decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:30 – 18:55 – Urșii din Comănești, Bacău

18:55 – 19:30 – Ansamblul „Baladele Deltei” din Tulcea

19:30– 20:15 – Grupul de colindători „Dor Transilvan” din Cluj

20:15 – 21:45 – Orchestra „Valahia”, dirijor maestrul Marius Zorilă cu Nicuşor Iordan,

Andreea Haisan, Paul Ananie, Letiţia Boroi, Andreea Feraru, Narcisa Băleanu, Ionela Toma,

Ilie Caraş, Narenji Sirin şi Gabriel Dumitru

Duminică, 14 decembrie 2014 

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:30 – 19:10  – Grupul de colindători „Hudeşteanca” din Hudeşti,  Botoşani

19:10 – 20:00 – Ansamblul „Carpaţi” din Câmpulung Muscel

20:00 – 21:10 – Corul bărbătesc din Finteușu Mare, Maramureş

21:10 – 22:00 – Ansamblul folcloric „Baltagul” din Monor

Luni, 15  decembrie 2014

Marţi ,  16 decembrie 2014

Miercuri, 17 decembrie  2014

Joi, 18  decembrie 2014

Vineri, 19 decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

  • Carusel: 12:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 20:00

Sâmbătă, 20 decembrie  2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00 

  • Spectacol artistic:

18:10 – 18:30 – Corul de copii din Bacău

18:30 – 19:00 – Corul „Symbol”, dirijor Jean Lupu

19:00 – 19:45 – Ianna & Distinto

19:45 – 20:45 – FreeStay

20:45 – 21:45 – Ozana Barabancea & Band

Duminică, 21 decembrie  2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 11:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:30 – 19:05 – Grupul vocal „Acapella”, dirijor George Miron

19:05 – 19:55 – Narcisa Suciu

19:55 – 20:40 – Vasile Şeicaru

20:40 – 21:25 – Marcel Pavel

Luni, 22  decembrie 2014

Marţi ,  23 decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 22:00

  • Carusel: 12:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 20:00 

Miercuri, 24 decembrie  2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 17:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 12:00 – 17:00

  • Carusel: 12:00 – 17:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 12:00 – 17:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 12:00 – 17:00

Joi, 25  decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 14:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 14:00 – 22:00

  • Carusel: 14:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 14:00 – 20:00

  • Casa lui Moş Crăciun – Spiriduşii lui Moş Crăciun: 14:00 – 20:00

Vineri, 26 decembrie 2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 11:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 11:00 – 22:30

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Campanie „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun…” 11:00 – 20:00

  • Spectacol artistic:

18:00 – 18:40 – Lidia Buble & Adi Sână

18:40 – 19:55 – Andreea Bănică

19:55 – 20:45 – Mandinga

20:45 – 22:00 – Loredana

Sâmbătă, 27 decembrie  2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00 

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Spectacol artistic:

18:00 – 18:45 – Cristi Minculescu & Band

18:45 – 19:45 – Direcţia  5

19:45 – 20:50 – Delia & The Band

20:50 – 22:00 – Horia Brenciu & HB Orchestra

Duminică, 28 decembrie  2014

Parcul Cişmigiu

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

Piața Universității

  • Târg de Crăciun: 10:00 – 22:00

  • Carusel: 11:00 – 22:00

  • Spectacol artistic:

18:00  – 18:45 – Provincialii

18:45 – 19:35 – Bere Gratis

19:35 – 20:20 – Argatu’

20:20 – 21:50 – Subcarpaţi & Mara

Etichete: targ craciun , piata universitatii , cand se aprind luminitele de craciun in bucuresti , luminite craciun bucuresti , program targ craciun piata universitatii , beculete craciun bucuresti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale