Sari la conținut

Casa de vacanță a lui Toni Greblă, construită ilegal. Câțiva localnici spun că terenul e al lor

Ferma la care au avut loc percheziţiile se află la marginea comunei Teleşti, la aproximativ 20 de kilometri de Târgu Jiu. Acolo există mai multe adăposturi pentru animale, un lac şi o casă cu un etaj.

Anchetatorii au aflat că ar fi ferma lui Toni Greblă, judecătorul Curţii Constituţionale. Autorităţile locale spun că nu au emis nicio autorizaţie pentru ridicarea casei, dar încasează impozit pentru ea.

În actele primăriei Telești nu există autorizație de construcție, există doar un titlu de proprietate eliberat în 1992, iar la poziția de rol respectivă figurează o casă cu o suprafață de 220 de mp, în contabilitate la impozite”, declară Romulus Bâldea, primarul comunei Teleşti.

Toni Greblă spune însă că actele au fost rătăcite de primărie. El adaugă că terenul îi aparţine soacrei sale, iar de întreaga proprietate se ocupă un prieten.

„Autorizaţia a fost eliberată în 1992, probabil nu au căutat în arhivă. O am eu ca document. Am un act de închiriere între soacra mea şi Gigi Grecu, care se ocupa de administrarea a ceea ce era acolo”, afirmă Toni Greblă.

Terenul se află în extravilanul comunei Teleşti, ceea ce înseamnă că era nevoie de o autorizaţie de construcţie şi din partea Consiliul Judeţean. Şi aceasta lipseşte din arhive.

„Nu a fost emisă o astfel de autorizație, nu au existat solicitări. S-au făcut verificări”, declară Oana Paloș, purtător de cuvânt CJ Gorj.

De-a lungul timpului, mai mulţi localnici au reclamat că terenul pe care s-a ridicat ferma ar fi, de fapt, al lor.

Dreptul de proprietate al Vioricăi Tănăsescu, soacra judecătorului Toni Mihail Greblă, a fost contestat în instanță de mai multe ori. Oamenii însă au pierdut. Ultimul proces a avut loc în 2013, instanța a respins însă acțiunea reclamanților ca fiind tardivă”, relatează Carla Tănăsie, reporter Digi24.

Ferma se întinde pe 5,8 hectare. Sunt crescuţi aici șapte struţi, câţiva porci vietnamezi, dar şi alte animale şi păsări domestice. Cel mai probabil, produsele obţinute aici nu erau comercializate pentru că Direcţia Sanitar Veterinară nu a emis vreo autorizaţie pentru acest lucru.

Citiți și:
Toni Greblă: Declarațiile lui Augustin Zegrean, rupte din context. „Nu eu mă ocup în campania electorală de numărat capsele”
Augustin Zegrean: Acuzațiile aduse lui Toni Greblă fac rău imaginii CCR. Era adevărată povestea cu rochiile
Declarația de avere a lui Toni Greblă, bănuit că a sprijinit exporturi ilegale în Federaţie Rusă
Cine este Ion Bîrcină, suspectat de cumpărare de influență de la Toni Greblă
Etichete: toni grebla , casa de vacanta , declaratie avere toni grebla

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale