Casa Regală: Regele Mihai, în stare accentuată de slăbiciune fizică

Data publicării:
rege

ACTUALIZARE 11:05 Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui este autorizat să transmită următorul comunicat:

„Majestatea Sa Regele Mihai I se află internat, de cinci zile încoace, într-o clinică medicală din Lausanne. Din motive de respect față de suferința Majestății Sale, numele clinicii nu va fi făcut public.

Regele este într-o stare de accentuată slăbiciune fizică și primește tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staționară și medicii sunt de părere că evoluția prezintă relativă stabilitate.

Regina Ana se află în reședința privată din Elveția și a fost informată de Custodele Coroanei despre spitalizarea Regelui Mihai. Regina este într-o stare de sănătate stabilă și urmează un tratament obișnuit vârstei Majestății Sale.

Margareta, Custodele Coroanei și Principele Radu văd în fiecare zi pe Majestățile Lor și rămân în continuare în Elveția, alături de Rege și Regină.

Principesele României, fiicele Majestăților Lor, vor programa în zilele care urmează deplasări în Elveția pentru a-și vedea părinții. Ele sunt zilnic în legătură cu familia și urmăresc, cu tristețe și cu speranță, evoluția stării de sănătate a tatălui lor.

Custodele Coroanei mulțumește tuturor celor care au avut generozitatea de a trimite mesaje de încurajare Regelui Mihai și Reginei Ana. Familia Regală este mișcată de profunzimea simțămintelor oamenilor față de Rege și Coroană, precum și de decența și respectul cu care mass-media a reflectat tristul și îngrijorătorul eveniment”.


Medicii au stabilit că în cazul Majestăţii Sale, diagnosticul este sever. Cancer cu metastaze şi leucemie cronică. Regele Mihai a trecut însă cu bine peste intervenţia chirurgicală realizată de specialiştii elveţieni, însă acum se simte foarte slăbit. De acum înainte va urmă un tratament complex şi o perioadă de recuperare destul de dificilă.

Este o perioadă grea pentru Casă Regală a României. Regele Mihai se află în prezent sub supravegherea medicilor care duc o lupta dură pentru sănătatea sa. Vestea e cu atât mai dureroasă cu cât, în urmă cu doar câteva luni, aflam chiar de ziua Majestăţii Sale, de la Principesa Margareta, că şi Regina Ana este bolnavă.

Anunţul retragerii Regelui Mihai din viaţa publică a fost însoţit de câteva precizări. Cea mai importantă notifică rolul rezervat Principesei Moştenitoare Margareta, acela de Custode al Coroanei.

Ce înseamnă pentru Principesa Margareta statutul de Custode al Coroanei 

Vrea să sugereze ideea că se menţine cel puţin virtual, să spun aşa, o pretenţie la coroană. Asta implică formula. E o găselniţă nu foarte inspirată, dar asta implică”, explică Theodor Paleologu, fost ministru al culturii.

Regele Mihai a numit-o succesor, Principesă Moştenitoare şi Custode al Coroanei din 1997, public, în România. Astfel, legea salică este eliminată”, spune Diana Mandache, istoric.

Legea salică interzice femeilor să fie moştenitoare ale tronului. Or, pentru că are cinci fiice, Regele Mihai a schimbat regulile şi, din decembrie 2007, Casa Regală a României îşi asumă alte norme. Astfel, linia de succesiune, din care anul trecut a fost eliminat Principele Nicolae, arată astfel: Principesa Margareta - Custode al Coroanei României. Urmează Principesa Elena, a doua fiică a Regelui. Apoi Elisabeta Karina de Roumanie, sora lui Nicolae. A patra fiică, Principesa Sofia, este chiar a patra pe lista succesiunii, urmată de fiica sa şi de Principesa Maria, fata cea mică a Regelui Mihai.

1. Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României;

2. Principesa Elena, a doua fiică a Regelui

3. Elisabeta Karina de Roumanie, fiica Principesei Elena

4. Principesa Sofia a României, a patra fiică a Regelui

5. Elisabeta Maria Biarneix, fiica Principesei Sofia

6. Principesa Maria a României, a cincea fiică a Regelui.

Statutul Casei Regale e în continuare valabil, pentru că Regele nu poate schimba de capul lui statutul casei regale. Aşadar, ce a făcut Regele nu este decât o dorinţă, ca fiica lui să îl urmeze. Sigur că pentru mulţi dintre noi dorinţa Regelui e foarte importantă”, spune Theodor Paleologu.

Regele i-a facilitat astfel Principesei Margareta preluarea conducerii Casei Regale și succesiunea la tron, chiar dacă este vorba de un rol simbolic.

Simbolicul e deja mare lucru. Nu e uşor să duci mai departe un simbol, mai cu seamă când e un simbol atât de măreţ. E un simbol important pentru igiena identitară a poporului român. Aici nu mai are legătură cu forma de guvernământ pe care o adoptăm”, explică fostul ministru al culturii Theodor Paleologu.

„În ultimii ani am observat o treptată preluare a atribuţiilor regale, reprezentându-l pe rege, din partea Principesei Moştenitoare. De la acordarea de decoraţii, ceremonii publice, participarea la anumite evenimente culturale, tot ce ţine de relaţionare cu societatea românească”, arată istoricul Diana Mandache.

Istoria recentă a Familiei Regale a României are mai multe momente controversate.

Theodor Paleologu, fost ministru al culturii: „Cu chestiunea Prinţului Nicolae. Evident că înlăturarea lui de la succesiune a generat în mintea multor oameni tot felul de scenarii, de supărări. Mie mi s-a părut o mare greşeală faptul că relativ recent Casa Regală a României a rupt legăturile dinastice cu Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Este un eveniment mult mai important decât înlăturarea Prinţului Nicolae de la succesiune”.

Pe 10 august 2015 Regele Mihai a decis să-i retragă lui Nicolae titlul de Principe al României. Reprezentanţii Casei Regala au spus atunci că nepotul regelui nu s-a adaptat restricţiilor impuse de statutul de principe.

Citiţi şi: 

Regele Mihai este grav bolnav şi se retrage din viaţa publică
Portret Regele Mihai
Momente grele pentru familia regală
Retragerea Regelui Mihai, în presa din întreaga lume
Nepotul regelui Mihai: Multă sănătate, Maiestate!
Cum se face succesiunea la tronul Casei Regale
Portret Principesa Margareta
Revenirea în ţară a Regelui Mihai

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri