Câți bani primesc casele de avocatură pentru serviciile oferite Companiei Naționale de Drumuri

Data publicării:
autostrada

Avocații de la Rațiu & Rațiu au taxat cu 82.000 de euro Compania de Drumuri pentru consultanță juridică și întocmirea unei plângeri penale. Totalul facturilor trimise spre decontare CNADNR într-un an și două luni se apropie însă de 1,8 milioane de euro. Firma de avocatură spune că CNADNR nu este singura instituție a statului pe care o consiliază. Îi este client și compania care administrează infrastructura feroviară.

Din banii șoferilor, șefii de la Drumuri le-au plătit peste jumătate de milion de euro avocaților de la fosta firmă a lui Cătălin Predoiu. Aproape 5.000 de euro plătește, în medie, într-o lună Compania de Drumuri pentru serviciile juridice prestate de avocații de la Boștină & Asociații

Reprezentanţii casei de avocatură spun însă că nu toate facturile emise către CNADNR au fost şi achitate, ceea ce a dus la rezilierea unor contracte.

Bani frumoși încasează și britanicii de la firma de avocatură Corbett & Co. În ultimele 14 luni au trimis către CNADNR spre decontare facturi în valoare de peste 2.4 milioane de euro.

Încheierea unor astfel de contracte, extrem de scumpe, nu se justifică întotdeauna, spun analiștii.

În litigiile internaționale este bine ca România să fie reprezentată de avocați străini. În alte tipuri de situaţii, în tranzacţii mai simple, nu există o motivaţie pentru care ai achiziţiona servicii juridice. Există multe instituţii unde aceste contracte sunt date pe ochi frumoşi, uneori fără licitaţie”, spune Răzvan Orăşanu, analist economic.

Cheltuielile cu avocaţii sunt puse de şefii de la Drumuri pe seama personalului insuficient. Compania de Drumuri are angajaţi 41 de jurişti.

Risipirea banilor pe contracte de consultanţă juridică e o meteahnă veche a şefilor din instituţiile de stat. Un raport din 2010 al Curţii de Conturi constata că cele aproape 400 de companii şi instituţii de stat controlate au cheltuit aproape 75 de milioane de euro cu firmele externe de avocatură. Un act normativ din 2012 interzicea instituţiilor statului să mai apeleze la serviciile firmelor de avocatură dacă au jurişti angajaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri